Site icon TOMIS NEWS

Nicușor Dan a făcut pace în PSD-PNL-USR. Plafonarea adaosului comercial la alimentele de bază, prelungită până în martie 2026

nicusor dan bolojan

Marți, președintele Nicușor Dan s-a întâlnit la Palatul Cotroceni cu liderii Coaliției de guvernare, într-un moment critic pentru politica românească. Coaliția se confruntă cu tensiuni tot mai mari, generate de scandaluri interne, zvonuri despre posibile demisii și conflicte pe teme majore de guvernare. Discuția a avut loc cu doar 24 de ore înainte de decizia Curții Constituționale (CCR) privind legea pensiilor magistraților, un verdict de care depinde inclusiv viitorul Guvernului condus de premierul Ilie Bolojan.

Potrivit unor surse politice citate de Antena3 CNN, Nicușor Dan le-a cerut liderilor partidelor aflate la guvernare să lase deoparte conflictele, pentru că este nevoie de stabilitate și liniște.Președintele a pledat pentru continuarea reformelor și menținerea actualei guvernări, argumentând că o alternativă politică în acest moment ar fi dezastruoasă pentru România.

Întâlnirea vine într-un context complicat. În ultimele zile, zvonurile despre demisia premierului Ilie Bolojan s-au amplificat, în special după ce acesta a repetat că își va depune mandatul dacă reforma pensiilor speciale va fi respinsă de CCR.În paralel, PSD și PNL și-au adresat acuzații reciproce pe teme economice și sociale. Luni, voci din PSD au cerut public demiterea ministrei Mediului, Diana Buzoianu, printr-o moțiune simplă depusă la Camera Deputaților. Acest episod a adâncit și mai mult fisurile din interiorul Coaliției.

Un alt subiect discutat la Cotroceni a fost prelungirea plafonării prețurilor la alimente. Liderii Coaliției au convenit ca măsura să fie extinsă cu încă 6 luni, adică până la finalul lunii martie 2026, așa cum a propus PSD, potrivit Hotnews. Măsura plafonării adaosului comercial la produsele de bază urma să expire la data de 30 septembrie. În total, 17 categorii de produse și alimente au adaosul comercial plafonat la cel mult 5%.

Pe masa discuțiilor s-a aflat și scenariul legat de verdictul Curții Constituționale privind pensiile magistraților. Dacă CCR va considera legea neconstituțională, premierul Ilie Bolojan a anunțat că își va da demisia. Această posibilitate ridică semne serioase de întrebare asupra viitorului guvernării, într-un moment în care România are nevoie de stabilitate și predictibilitate pe fondul reformelor cerute de PNRR și al presiunilor economice.

Discuțiile dintre președinte și liderii Coaliției au început la ora 11:00 și s-au încheiat în jurul orei 13:40. Atmosfera a fost una tensionată, pe alocuri, dar cu mesaje clare din partea șefului statului, mai exact, stabilitatea trebuie să fie prioritatea absolută.Întâlnirea a avut loc înainte de ședința liderilor partidelor, programată în aceeași zi, și a fost menită să calmeze spiritele într-un moment de fragilitate politică.

În următoarele 24 de ore, ochii întregii clase politice sunt ațintiți asupra Curții Constituționale. Verdictul privind pensiile magistraților va decide nu doar soarta acestei reforme, ci și soarta Guvernului condus de Ilie Bolojan.Până atunci, Nicușor Dan a transmis un apel clar. E nevoie să se renunțe la scandaluri și să se continue reformele într-un climat de stabilitate. Rămâne de văzut dacă liderii partidelor vor reuși să lase deoparte conflictele și să mențină unitatea într-o Coaliție tot mai zguduită de tensiuni.

Ilie Bolojan a avertizatul asupra faptul că dacă proiectul de modificare a pensiilor magistraților va fi declarat neconstituțional, actualul Guvern nu va mai avea legitimitatea de a continua reformele privind alte inechități din sistemul de pensii.

”În primul rând, încercăm să pregătim acest pachet cât mai bine posibil, ţinând cont de deciziile pe care Curtea Constituţională le-a emis în acest domeniu de-a lungul anilor, şi nu sunt puţine, iar acest pachet se referă la ceea ce se întâmplă în viitor, la pensiile care vor intra în plată.Eu sper că, respectând toate deciziile Curţii, respectând legislaţia, argumentând cât mai bine, acest pachet are şanse mari să treacă de Curtea Constituţională.Al doilea lucru: dacă un astfel de pachet va cădea la Curtea Constituţională, e greu de presupus că acest Guvern va mai avea legitimitatea să vină să rezolve alte nedreptăţi, alte acumulări care sunt adunate”, a explicat Ilie Bolojan, în urmă cu aproape o lună, la Antena 3.

Președintele Nicușor Dan i-a invitat pe șefii coaliției de guvernare la o discuție, la Palatul Cotroceni, în contextul scandalurilor politice din ultima vreme. Șeful statului și-a exercitat atribuția de mediere, „pentru consolidarea stabilității politice și economice a țării”. Administrația Prezidențială a anunțat, într-un comunicat de presă, că președintele „a mediat un dialog necesar pentru consolidarea stabilității politice și economice a țării”. Potrivit sursei citate, discuţiile dintre Nicuşor Dan şi șefii coaliţiei au fost constructive. În acest context, președintele a subliniat necesitatea menţinerii unităţii coaliţiei şi a implementării măsurilor din pachetul de guvernare.

În urma discuțiilor, liderii partidelor de guvernare s-au angajat să gestioneze cu mai multă responsabilitate diferenţele de opinie, în interesul public.„Românii au făcut sacrificii în ultimii ani, traversând crize pe care nu ei le-au provocat. Înţeleg nemulţumirile legitime ale celor care au fost nevoiţi, din nou, să fie solidari. Însă astăzi, datele arată o îmbunătăţire a situaţiei bugetare şi suntem într-un proces clar de stabilizare”, a transmis președintele conform comunicatului Administrației Prezidențiale.

Administraţia Prezidenţială a mai menționat că la întâlnirea de la Cotroceni, ministrul Finanţelor a prezentat cele mai recente date privind execuţia bugetară. Informațiile au fost analizate din perspectiva rectificării programate să aibă loc în perioada următoare. Potrivit comunicatului, indicatorii prezentați de ministru indică o evoluție pozitivă. Drept urmare, continuarea programului de guvernare nu va pune în pericol echilibrele macroeconomice.

„Indicatorii economici arată o evoluție pozitivă, ceea ce permite continuarea programului de guvernare fără a pune în pericol echilibrele macroeconomice”, precizează comunicatul emis de Palatul Cotroceni.De asemenea, președintele a reafirmat sprijinul pentru măsurile și „reformele așteptate de cetățeni și asumate de actuala majoritate parlamentară”.

„Preşedintele României a reafirmat sprijinul instituţiei prezidenţiale pentru reformele esenţiale în toate domeniile sociale, reforme aşteptate de cetăţeni şi asumate de actuala majoritate parlamentară. Coaliția de guvernare își va continua activitatea în formula actuală, cu obiectivul clar de a implementa măsurile prevăzute în programul de guvernare pentru care a primit încrederea Parlamentului”, a mai transmis Administrația Prezidențială.

Nicușor Dan a convocat liderii coaliției, pentru mediere, în contextul scandalurilor și divergențelor dintre principalele partide de coaliție. Este vorba despre:

prelungirea plafonării prețurilor la produsele alimentare de bază, măsură dorită de PSD, dar respinsă de Ilie Bolojan;

concedierile colective în administrația locală, aproximativ 13.000 de oameni, măsură pe care Ilie Bolojan o dorește cu ardoare, dar este respinsă de PSD;

organizarea alegerilor la Primăria Municipiului București, pentru funcția de primar general. Alegerile sunt dorite de USR, partid care și-a desemnat candidatul, dar nu sunt agreate nici de PSD și nici de PNL.

În urma discuțiior de la Cotroceni, liderii PSD, PNL, USR și ai Minorităților au decis prelungirea plafonării adaosului comercial la produsele de bază. Măsura va fi menținută cu încă șase luni, adică până la finalul lunii martie 2026. De asemenea, s-a decis ca pachetul privind administrația locală să fie amânat și reanalizat.

O altă problemă arzătoare, pentru coaliție și pentru guvernul condus de Ilie Bolojan este legată de decizia CCR privind legile din al doilea pachet de austeritate. CCR urmează să discute miercuri sesizarea Înaltei Curți de Casație de Justiție (ICCJ) în legătură cu legea privind pensiile magistraților, pentru care guvernul condus de Ilie Bolojan și-a asumat răspunderea în fața Parlamentului.Ilie Bolojan a declarat că va demisiona dacă aceste legi nu vor trece controlul de constituționalitate. Marea majoritate a experților în legislație sunt de părere că CCR nu poate da alt verdict, pe legea pensiilor magistraților, decât de neconstituționalitate.În acest context având în vedere presiunea foarte mare, surse apropiate CCR susțin că magistrații constituționali nu vor lua o decizie la termenul de miercuri.

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Exit mobile version