Nicoleta Ploscaru: „Ca să trăiești în Constanța lui Chițac, îți trebuie contract permanent de asistență juridică cu un avocat”

Președintele asociației Constanța, dragostea mea, fost candidat independent pentru Primăria Municipiului Constanța, Nicoleta Ploscaru, abordează, luni, cele 5 luni de mandat ale primarului Vergil Chițac. Astăzi se împlinesc 5 luni de la depunerea jurământului, iar Ploscaru face o scurtă radiografie și arată că primarul „vrea să reglementeze și cum să ne legăm șireturile

„29 martie. Fix 5 luni de când Vergil Chițac a depus jurământul de primar. Chițac se crede la Constanța în cazarma lui. În lipsă de idei, proiecte, viziune, fără soluții la probleme permanente ca traficul sau termoficarea, Chițac “face ordine”! S-a pus pe regulamente “militare”. Regulamentele parcărilor, taxiurilor, gospodăririi, activităților comerciale. Unul mai stufos și mai absurd decât altul. Ca să trăiești în Constanta îți va trebui contract permanent de asistență juridică cu un avocat. Să nu care cumva să încalci vreuna dintre sutele de prevederi ale chițacilor, de care nu ai habar, și să te trezești cu amendă. Liberalii spuneau că ei fac “dereglementare”, că de-aia sunt liberali. Însă Vergil Chițac, reprezentantul PNL, văd că vrea să reglementeze și cum să ne legăm șireturile. Însă această militărie prost înțeleasă a lui Chițac nu ține de foame. Nu aduce în Constanța investiții și odată cu ele locurile de muncă bine plătite. Nu aduce fonduri europene și guvernamentale. Nu rezolvă problemele de urbanism, patrimoniu, trafic ori salubritate. Constanța are nevoie de altceva. Jos Chițac! Jos mincinoșii!”, a transmis Nicoleta Ploscaru.

CITEȘTE ȘI:

DISTRIBUIE ARTICOLUL!
  •  

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *