Nici vorbă de împăcare între USR și PNL. Ochiuleț (USR): „Încă o PALMĂ dată constănțenilor: Viceprimarul Rusu a ELIMINAT cele 30 de minute de parcare gratuită!”

Scandalul e cât casa în municipiul Constanța între PNL și USR. Sau, mai exact, între primarul Vergil Chițac și USR-iștii care reclamă zilnic – de mai multă vreme – faptul că liberalii din tabăra edilului au încălcat protocolul de colaborare. USR-iștii au precizat pentru TOMIS NEWS faptul că trupa Chițac se mulțumește doar să fie la putere și atât, neavând nici un fel de bunăvoință în privința orașului, scopul fiind doar acela de „a-și pune oamenii lor pe funcții”.

Sâmbătă, cei de la USR au transmis un nou mesaj vehement, iar consilierul local Mihai Ochiuleț a precizat faptul că viceprimarul Ionuț Rusu a eliminat gratuitatea parcării timp de 30 de minute în zonele 0, 1 și 2:

„Încă o palmă dată constănțenilor: cele 30 de minute de parcare gratuită au fost eliminate din pix. Amendamentul consilierilor USR PLUS  referitor la gratuitatea parcării timp de 30 de minute în zonele 0, 1 și 2 a fost eliminat de angajații primăriei care pun în aplicare regulamentul parcărilor. În loc să respecte regulamentul, domnii și doamnele din primărie, sub coordonarea viceprimarului Ionuț Rusu care se ocupă de implementarea regulamentului recurg la diverse artificii pentru a elimina această gratuitate. Astfel, ca parcarea să fie taxată din primul minut, au redus tariful orar introducând  acea gratuitate în prețul primei ore. Primăria Constanța trebuie să pună în practică deciziile Consiliului Local, nu să interpreteze regulamentele după placul unora. Ceea ce se întâmplă acum este o încălcare flagrantă a unei hotărâri”, a transmis Mihai Ochiuleț.

PE ACELAȘI SUBIECT:

DISTRIBUIE ARTICOLUL!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *