Nici Bucureștiul nu mai crede în lacrimi…

Situația actuală tensionată, chiar critică din R. Moldova evidențiază natura tectonică/explozivă a arhitecturii actuale de securitate din imediata vecinătate a României, care poate produce periodic dezastre, cataclisme, conflicte cu efect devastator asupra securității și viitorului României.

Criza politică și instituțională de la Chișinău reprezintă totodată un avertisment asupra clasei politice și administrative a Bucureștiului, care și-a probat, și cu această ocazie, carențele și limitele. Bucureștiul nu a știut să gestioneze relația sa specială cu Chișinăul în ultimii 30 de ani, iar absența unei politici permanente/sistemice pro-active, vizionare și responsabile în raport cu R. Moldova generează periodic evenimente și crize la care Bucureștiul este doar martor.

Această criză nu a putut fi anticipată și prevenită de către factorii de decizie de la București, iar formatele de dialog și negociere externă privind viitorul R. Moldova ocolesc sistematic Bucureștiul nu din cauza unor posibile interese oculte ale comunității internaționale sau ale actorilor relevanți, ci din cauza incapacității elitei diplomatice/administrative/politice dâmbovițene de a produce expertiză privind spațiul R. Moldova relevantă la nivel regional și global.

Principala problemă, în evaluarea subsemnatului, o reprezintă absența responsabilității reprezentanților cercurilor noastre politice și administrative față de relația prioritară și specială cu R. Moldova. Deși această relație este evaluată la nivel retoric ca fiind prioritară, angajamentul efectiv de sprijin și relaționare al Bucureștiului este relativ redus și în continuare, în pofida unor gesturi simbolice exemplare, rămase fără efect practic și impact în planul consolidării sistemice a relației și dialogului bilateral (procesul de redobândire a cetățeniei, bursele de studiu, împrumuturile rambursabile și nerambursabile, proiectul de dotare a grădinițelor din R. Moldova, sprijin și consiliere externă etc.). O a doua “lecție învățată” este că actele episodice de generozitate ale statului român rămân fără efecte în planul consolidării dialogului bilateral din cauza capacității reduse a administrației românești de a le valorifica politic/strategic, în imediat sau pe termen mediu și lung. O a treia dimensiune pe care aș accentua-o privește absența coeziunii și dialogului intern în România privind R. Moldova. Nu există platforme permanente de dezbateri ale societății civile privind R. Moldova, nu avem un dialog sistemic permanent între formațiunile politice românești pe această temă, nu avem o strategie de relaționare cu R. Moldova, nu am construit o viziune pentru R. Moldova, nu avem un obiectiv strategic privind relația cu R. Moldova rezultat în urma unui consens public/național. Avem nevoie urgentă de celebrul proiect de țară, în cadrul căruia poporul român din România să decidă natura și obiectivele relaționării cu poporul român de peste Prut, natura și obiectivele relaționării Statului Român cu R. Moldova, pe baza apartenenței noastre comune la spațiul etnic, identitar, cultural, spiritual și lingvistic românesc și a tradiției și istoriei noastre comune.

Este clar că asistăm la o creștere considerabilă a influenței rusești în regiunea extinsă a Mării Negre, la o spectaculoasă recuperare a influenței ruse în acest spațiu, care are șanse semnificative de a spori în perioada următoare, pe baza “oboselii” interesului euroatlantic pentru regiunea Mării Negre. Creșterea influenței ruse în acest spațiu ne găsește nepregătiți și într-un scenariu regional catastrofic, cu o diplomație națională fără aplomb, cu numeroase clivaje și divizări interne, cu o neîncredere (firească, justificată) aproape organică în instituții și elite, cu o Uniune Europeană care trăiește crize ontologice, cu o Americă retrasă calculat în spații prioritare, cu divergențe între marii actori europeni privind rolul global pe care și l-ar putea asuma Europa în perioada următoare, cu disensiuni, competiții cinice și clivaje din ce în ce mai clare între actorii europeni privind supremația în Uniune, cu disensiuni în creștere între UE și NATO și cu un apetit exponențial al Moscovei pentru desfășurarea de războaie hibride într-un spațiu a cărui “reintegrare” o visează și construiește în mod sistemic (spațiul ex-sovietic).

Este foarte probabil că, până la urmă, criza actuală și instituțională din R. Moldova se va rezolva în următoarele săptămâni și luni, prin dialog politic intern și prin presiuni externe coroborate ale noului format de presiune (Moscova, Bruxelles/Berlin, Washington), fără un rol decisiv al Bucureștiului, în sensul facilitării unei tranziții politice către schimbarea puterii și către asumarea actului de conducere de către binomul ACUM-PSRM, cu reveniri “la butoane” ale Moscovei în politicile R. Moldova (și cu posibile compromisuri între ACUM, PRSM și PDM, care vor duce, foarte probabil, la noi alegeri parlamentare la Chișinău).

Am devoalat pe larg posibilitatea unui scenariu extern (ruso-americano-european) de ordin strategic pentru viitorul R. Moldova, cu efecte catastrofice asupra României, precum și consecințele actualei crize din R. Moldova asupra relației cu România, parcursului european al acestei țări și chiar al posibilei reveniri a R. Moldova în spațiul de influență rusă (vă invit să citiți în acest sens analiza subsemnatului AICI!

În momentul de față, este relevant, imperios necesar și stringent ca Bucureștiul să reînvețe să respire politic și geopolitic la Chișinău…

Nu prin gesturi faraonice, ci printr-o diplomație angajantă, pro-activă, vizionară, suplă, responsabilă, gestionată de manageri cu etici probate, interesați de viitorul României și al românilor mai mult decât de securizarea jilțurilor și intereselor lor de castă.

Dr. Dorin Popescu, în exclusivitate pentru Tomis News

CITEȘTE ȘI:

DISTRIBUIE ARTICOLUL!
  •  

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *