Nervi în Parlament pentru gazele naturale. Legea offshore amânată din nou, Ordonanța 64 aprobată: „Se instituie un mecanism clar de formare a prețului” Liberalii: „Nu vom avea niciodată exploatări în Marea Neagră”

Tensiune extremă în aceste zile în comisiile parlamentare și în ședința de plen de miercuri. Proiectul legii offshore care privește resursele naturale din Marea Neagră este criticat și blocat de mai multe luni, întrucât prevederile au intrat în zona de neconstituționalitate, însă, pe același subiect, parlamentarii au reușit aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.64/2016 pentru modificarea şi completarea Legii energiei electrice şi a gazelor naturale nr.123/2012.

Scandalul de rigoare s-a manifestat la votul final de miercuri, în ciuda faptului că și-au manifestat opozția doar cinci parlamentari. În ciuda faptului că partidele parlamentare au căzut de acord pentru proiectul în cauză, nu au lipsit atacurile de la tribuna Camerei Deputaților. USR-iștii au fost primii, prin deputatul Cristina Prună.

„Proiectul vine în sprijinul pieței gazelor naturale, elimină prețul fix la producție al gazului natural la consumatorii casnici, urmând ca abia din 2022 acest preț să fie eliminat de tot. România și Comisia Europeană au negociat în 2012 un grafic de creștere a prețului la producție, deoarece acesta era subvenționat de stat mult sub ce se tranzancționa pe piața liberă. Dacă se respecta acest calendar am fi ajuns ca astăzi să avem prețuri mai mari decât cel al gazului rusesc, undeva la 84 lei/mW, însă Ordonanța 64 a venit tocmai să preîntâmpine acest lucru și se tranzacționează acum în jurul valorii de 75 lei/mW. S-au spus în spațiul public niște neadevăruri, cum că a explodat prețul la gaze, chiar președintele comisiei de industrii (Iulian Iancu – n.r.) a spus că prețul a crescut cu 33% în octombrie, apoi cu 25% în noiembrie, apoi s-a răzgândit și în noiembrie a spus 50%. În martie s-a răzgândit și a spus că a crescut cu 48%, ca săptămâna trecută să vehiculeze o altă cifră la fel de fantasmagorică, de 56%. L-aș întreba pe domnul Iancu dacă voia ca colegii (sic!) dumnealui de partid să joace aceste cifre la loto sau nu știu ce a dorit să facă spunând aceste creșteri care sunt total neadevărate și care nu au făcut decât să creeze panică în piață de anul trecut, din aprilie, când această Ordonanță a intrat în vigoare”, a spus Cristina Prună.

Iulian Iancu a luat foc: „Boc și Ungureanu au stabilit un calendar din burtă, cu cifre sugerate de companii”

Președintele comisiei de industrii din Camera Deputaților, deputatul PSD de Constanța, Iulian Iancu, a avut replici acide la adresa colegei de la USR, aruncând totodată și o multitudine de acuzații la adresa fostelor guvernări.

„Vorbeam de o anumită categorie specială de surzenie, adică a acelor oameni care aud doar ceea ce spun ei, de data aceasta lucrurile sunt mult mai grave și mă bucur că doamna deputat mi-a dat posibilitatea să facem împreună o analiză a felului în care s-au luat deciziile în această țară privind liberalizarea prețului la gaze. A menționat 2012. Domnul premier Boc și domnul premier Ungureanu au stabilit acel calendar invocat astăzi aici. Cum l-a stabilit? Din burtă! Nu au avut absolut nici un studiu, nici o referință, absolut din burtă! Din burta lor? Nu, au fost sugerate aceste cifre de companii pentru că s-au dus cu limitele la valoarea cea mai mare posibilă pe care niciodată piața nu ar fi atins-o. Ce a făcut domnul Cioloș în 2016? A vrut să liberalizeze prețul în iunie pentru că se ajunsese la 60 lei, adică cu 15 lei mai puțin decât era trecut în graficul acela al prețurilor și s-a ajuns la concluzia că, gata, scad prețurile și s-a liberalizat piața! Nu am fost de acord atunci și personal am fost la domnia sa în birou și i-am spus: „Puteți garanta că și în toamnă vor scădea prețurile? Poate cineva pe planetă să garanteze că în iarna următoare prețurile vor avea trend de scădere și nu de creștere?” Și nu a mai liberalizat, dar a făcut OG și a liberalizat în martie anul următor, când el oricum nu mai era la guvernare și oricum nu își mai asuma responsabilitatea impactului! Ce spune doamna aici demonstrându-ne că este foarte periculos să te pronunți într-un domeniu despre care nu știi nimic și faci confuzie în termeni. Da, am precizat acele creșteri de prețuri: am spus 46 și a fost 52% creștere în anul în care s-a declanșat liberalizarea, dar e vorba de creșterea la producător și nu la consumător! Faceți o distincție clară! Spuneți că nu o regăsim imediat? Pentru că reglementările spun că creșterea de la producător se duce la furnizor, furnizorul o suportă un an, se duce la reglementator și cere recunoașterea și recunoașterea o face reglementatorul în ce procent crede el că e suportabil pentru consumator. De aceea nu ați văzut la consumator creșterea, dar ați găsit-o în industrie, în producția de energie electrică. (…) Pentru că nu avem capacitatea să înțelegem întregul, vedem secvența, suntem interesați în a transmite un mesaj manipulatoriu și noi cei de aici ne luptăm cu Bruxelles să spunem de ce nu putem să respectăm angajamentele lui Cioloș și Bruxelles ne spune că e tot Guvernul României! Ne-am trezit cu spatele la zid și de atunci încercăm să corectăm. Unde ați mai întâlnit în istoria relațiilor cu Comisia Europeană ca un comisar european să transmită o scrisoare președintelui de industrii din Parlamentul României, căreia îi spune că e bine să nu avem transparență în comercializarea gazelor și să nu punem 50% pe platformă”, a spus deputatul Iulian Iancu.

Liberalii: „Haideți să dăm drumul la exploatările din Marea Neagră”

Părerile liberalilor sunt împărțite în ceea ce privește proiectul legii offshore. Dacă deputatul Daniel Gheorghe se opune cu vehemență, colegul său Virgil Daniel Popescu, vicepreședinte al comisiei prezidate de Iulian Iancu, insistă pe adoptarea urgentă, așa cum a confirmat atât în ședința de luni a comisiei, cât și la votul final de miercuri pentru adoptarea OG 64.

„PNL a votat pentru aprobarea acestei Ordonanțe și sunt surprins de ce aud. Toți am votat. Ori e bună, ori nu e bună? PNL a cerut de două ori întoarcerea la comisie anul trecut, pentru că era într-o formă în care România rămânea în infringement. Da, s-a mărit prețul la producător, s-a liberalizat prețul, care a dus la creșterea acestuia. Îmi aduc aminte anul trecut de măsura Guvernului PSD prin care a luat 90% din dividendele companiilor din energie. Atunci au fost buni banii aceștia? Vorbim cu două măsuri? Ori lăsăm companiile să meargă pe piața liberă să își vândă produsul, gazul, să facă profit pe care să-l luați la bugetul de stat sau guvernele care vor veni, ori ținem totul sub control. Prețul la consumator este în continuare reglementat, până în 2021, reglementat de ANRE. M-am uitat și eu pe factura de gaze și am văzut că a crescut, pentru că a crescut tariful de distribuție și mă întreb de ce… De aici, să spunem că este 120 prețul și m-am uitat pe bursă alaltăieri și am văzut că se vinde cu 89… Cred că această lege este binevenită, putem închide procedura de infringement și nu cred că obligarea tranzacționărilor cu 50% pe bursă și 50% prin contracte bilaterale va ajuta exploatarea gazelor din Marea Neagră, pentru că acolo trebuie să avem contracte bilaterale pe termen lung. Ori, dacă noi îi obligăm pe cei care vin să investească miliarde să se ducă cu gazele pe bursă și or vedea ei ce vor vinde, atunci nu vom avea niciodată exploatări din Marea Neagră. Asta înseamnă că rezervele onshore vor scădea, adică dependență de gazul rusesc. Asta vrem? Eu nu cred că asta nu vrea nici Parlamentul, nici poporul român. Haideți să dăm drumul la exploatările din Marea Neagră, pentru că le ținem blocate în comisia de industrii pe niște lucruri nu știu de ce încă…”, a spus Virgil Daniel Popescu.

CITEȘTE ȘI:

JALE din cauza Legii operațiunilor offshore. Guvernul acordă scutiri de impozite și permite corporațiilor să încalce proprietatea privată. Un deputat acuză: „România își cedează dreptul la suveranitate”!

Drulă, USR: Iancu este omul Rusiei

USR-iștii au dorit să dezvolte dezbaterile și atacurile, însă președintele de ședință Florin Iordache a depus toate eforturile pentru reducerea intervențiilor la microfon, aspect care l-a iritat pe deputatul Cătălin Drulă de la USR și care a repus pe tapet imaginea de rusofil a deputatului Iulian Iancu.

„Se dă dreptul la replică atunci când se face referire la adresa unui deputat, asta nu înseamnă că trebuie să îi pronunțe numele. Dacă eu spun că omul Rusiei conduce comisia de industrii este clar despre cine este vorba și domnul respectiv are dreptul la replică! Sau domnul condamnat penal cu mustață care conduce Camera Deputaților ș.a.m.d.”, a spus Drulă.

Ultima intervenție a aparținut unui parlamentar destul de apropiat de Constanța în ultima perioadă, Andrei Gerea de la ALDE, care a continuat tirul atacurilor la adresa grelei moșteniri.

„Stau și mă întreb cine se simte atunci când vorbim despre proști… Sigur, lucrurile pot evolua foarte mult și aud multe enormități pronunțate aici. Legat de liberalizarea prețului la gaze, aș vrea să împrospătez memoria: în negocierile purtate cu Banca Mondială, FMI, Comisia Europeană, am agreat ca acel calendar să cuprindă o clauză, anume dacă ce am negociat este peste prețul pieței să luăm în considerare prețul pieței. Adică, România era protejată de orice evoluție nefavorabilă a prețului, dar așa cum știm foarte bine, domnul Cioloș s-a grăbit repede (sic!) să liberalizeze fără consecințe. Așa au fost evoluțiile guvernului tehnocrat de tristă amintire. În ceea ce privește năvălirea gazului rusesc în piața românească, eu spun că ar fi mai bine să fim îngrijorați și să punem niște întrebări: unde este amenințarea? Din faptul că încercăm să promovăm ce înseamnă gaz românesc sau vine din construcția unor conducte care nu fac altceva decât să aducă gazul rusesc în mijlocul Europei?”, a spus Andrei Gerea.

Proiectul de lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.64/2016 pentru modificarea şi completarea Legii energiei electrice şi a gazelor naturale nr.123/2012 a fost adoptat miercuri cu 271 de voturi pentru, două voturi împotrivă și trei abțineri. Pe 8 februarie a.c., proiectul a fost adoptat tacit de Senat, iar raportul comisiei pentru industrii din Camera Deputaților a fost emis încă din 2 martie. Proiectul a avut încă din octombrie 2016 un sinuos traseu de retrimiteri la comisie, zeci de amendamente depuse și admise sau prelungiri de emitere a raportului.

Ordonanța 64/2016 arată că se instituie un mecanism clar de formare a prețului gazelor naturale pe piața din România și vor fi eliminate orice potențiale limitări legislative cu privire la exportul gazelor naturale și accesul operatorilor din piață la gazele naturale.

De asemenea, actul normativ instituie, printre altele, obligativitatea pentru producători, pentru perioada 1 ianuarie 2018 – 31 decembrie 2021, „de a încheia contracte pe piețele centralizate din România, transparent și nediscriminatoriu, în conformitate cu reglementările emise de Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei, pentru vânzarea unei cantități minime de gaze naturale din producția proprie care nu poate fi mai mică decât cea reprezentată de un procent stabilit prin hotărâre a Guvernului, din cantitatea de gaze naturale pentru care producătorul încheie contracte de vânzare-cumpărare, în anul calendaristic respectiv, în calitate de vânzător”.

Textul complet al OG 64/2016 este disponibil AICI!

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*