Spread the love

Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, a declarat, luni, că urmează o lună grea  în lupta cu pandemia de COVID-19, din cauza campaniei electorale şi a deschiderii anului şcolar. Tătaru a precizat că, dacă vor fi respectate regulile şi precauţiile, de la jumătatea lunii octombrie România ar putea intra pe o pantă descendentă a cazurilor de COVID-19.

„Este o lună de încercare, este o lună grea şi dacă noi, toţi, vom fi parteneri pentru a respecta regulile, atunci cred că la jumătatea lunii octombrie ne putem gândi la o pantă descendentă. Până atunci nu ne rămâne decât să gestionăm creşterea care noi credem că va fi mai mică în această perioadă. O creştere asumată odată cu deschiderea anului şcolar şi campania electorală. (…) Consiliile de Administraţie ale şcolilor propun Comitetelor Judeţene pentru Situaţii de Urgenţă scenariul pe care îl va urma acea clasă. Dacă vor opta pentru scenariul 1, faţă în faţă, atunci trebuie să existe acea distanţare de un metru, trebuie să existe masca şi dezinfectant, trebuie să existe acele circuite care se pot regăsi şi la intrarea în şcoală, şi pe holuri în pauze şi în curtea interioară a şcolii. Dacă nu se poate asigura acea distanţare de un metru, există acele separatoare care trebuie puse între cei doi copii. (…) În momentul în care avem într-o clasă un copil cu infecţie cu SARS-CoV-2, atunci acel copil merge către unitatea spitalicească iar ceilalţi sunt în carantină la domiciliu şi clasa se închide 14 zile. În condiţiile în care avem trei copii în trei clase diferite, aceştia merg către unităţile medicale iar ceilalţi merg în carantină la domiciliu pentru 14 zile şi şcoala se închide”, a spus Nelu Tătaru.

În ceea ce priveşte vaccinul împotriva gripei sezoniere, ministrul Sănătăţii a spus că au fost comandate trei milioane de doze, care vor începe să vină de la mijlocul lunii septembrie.

„Anul trecut am avut 1,5 milioane doze de vaccin iar în farmacii s-au vândut circa 500.000 doze de vaccin. Anul acesta avem trei milioane de doze şi, în funcţie de necesitate, o să mai achiziţionăm. Sper ca cei care până acum erau reticenţi să apeleze la vaccinul antigripal. Suntem într-o pandemie cu coronavirus, toţi ne plângem că nu avem un vaccin. Haideţi atunci pentru ce avem vaccin să îl facem”, a mai spus Tătaru.

PE ACELAȘI SUBIECT:

Facebook Comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *