Spread the love

Ministrul Sănătăţii Nelu Tătaru a susținut miercuri o declaraţie de presă la Guvern, după recordul de cazuri de coronavirus raportat astăzi de Grupul de Comunicare Strategică. Tătaru a făcut aceste declaraţii în contextul în care miercuri a fost cel mai mare număr de cazuri de infectare.

„La două zile de la adoptarea Hotărârii CNSU, suntem în același trend ascendent, care ne duce astăzi la un număr de 2.958 de cazuri noi și o capacitate de 612 persoane în ATI, din care 199 se află pe ventilație mecanică. Este un moment pe care îl readucem în atenția tuturor pentru a specifica că menținem același trend ascendent în pofida acelor rigori, precauții, pe care le-am impus. Revin cu aceleași solicitări, de a respecta aceste restricții. În perioada imediat următoare, în spitale și în DSP-uri vor exista acele evaluări încrucișate pentru a putea remarca dacă există acea capacitate pentru fiecare din cei care lucrează în aceste spitale pentru a da asistența medicală de care avem nevoie. Sistemele medicale încă rezistă, dar recomandarea noastră este de a nu forța aceste sisteme medicale. Am reevaluat și am relaxat niște activități la 1 septembrie. S-au desfășurat în condițiile unor norme. Acum, când indicele a trecut de 1,5 am fost nevoiți să restricționăm aceste activități. În măsura în care aceste indicatoare vor reveni sub 1,5 vom reveni cu redeschidere. Unitățile medicale, cele reevaluate ieri, 226 de unități suport-covid, au capcitatea de a adapta la numărul de cazuri care se adresează. Personalul medical este același de acum 7 luni, care a primit și 200 de cazuri pe zi și 3.000 de cazuri pe zi. Suntem în momentul în care trebuie să-l gestionăm împreună. Avem un mesaj pentru corpul medical, deși obosit, în continuare este acolo, dar și pentru populație: haideți să respectăm acele reguli! CJSU-rile analizează permanent tot ce se întâmplă la nivelul localității respective și va da măsura rigorilor sau restricțiilor care se impun de la o zi la alta. Avem și personal medical infectat. Să ne gândim că el se expune, îngrijește persoane infectate… (…) În acest moment, avem 226 de spitale suport, în ele avem 1.050 de paturi de ATI. 612 persoane sunt în aceste spitale, la ATI. Vom ajunge în momentul în care personalul trebuie să dea dovada că poate susține această capacitate. Vedem că nu se respectă reguli, lumea are o atenție sporită spre ce se întâmplă la alte evenimente. Este un moment de cumpănă, să reașezăm o abordare în tot ce înseamnă respectarea unor reguli. Sistemul ne va da capacitatea, suntem întrebați care sunt limitele… Să vedem dacă acea componentă de prevenție este cea care face diferența. O repetăm de fiecare dată: nu se tranșează această pandemie în spital, ci în prespital. Respectând regulile, vom avea un număr de cazuri mic de transmitere comunitară. Avem discuții pe acele focare. Există focare în centrele de bătrâni, de copii, în unitățile sanitare, în întreprinderi, dar să vedem de unde pleacă acele focare! Avem evenimente care nu sunt supravegheate, în transportul în comun nu se respectă reguli. Avem zone infectante. Să tratăm un pic mai serios aceste lucruri și vom avea o scădere a numărului de cazuri noi. Restricțiile reimpuse își vor arăta efectul în decurs de 10-14 zile, dar până atunci haideți să fim solidari și să ajungem acolo unde speram să fim la începutul lunii iunie. Acest număr de 3.000 nu a apărut în septembrie, în august. Avem 7 luni în care gestionăm o pandemie, încercăm prin anumite reguli să scădem transmiterea comunitară. Guvernul, sistemul sanitar, ministerele gestionează administrativ. Populația civilă este cea care previne, având precauții de respectat”, a spus Nelu Tătaru.

PE ACELAȘI SUBIECT:

Facebook Comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *