Spread the love

Nelu Tătaru afirmă că îşi doreşte să continue activitatea ca ministru al Sănătăţii şi după alegerile din 6 decembrie pentru a continua reforma în sistemul medical. În legătură cu alegerile, ministrul Sănătăţii consideră că acestea pot avea loc, întrucât momentul efectiv al votului este „unul dintre cele mai securizate”, însă trebuie gestionată cu atenţie perioada de dinainte şi după vot.

Noi avem de făcut o reformă în sistemul ăsta medical şi cred că anii următori şi, dacă mă întrebaţi pe mine, primul an, trebuie făcută această reformă. Avem patru ani de zile fără niciun tip de alegeri… (…) Vom avea nişte alegeri, vom vedea nişte rezultate. Personal, mi-aş dori să continui o reformă pe care consider că am început să o facem încă de pe timpul acestei pandemii. (…) La fel ca şi momentul şcolii, momentul votului, efectiv al votului este unul dintre cele mai securizate. Ce facem până la vot, ce facem după vot şi cum sărbătorim seara, într-adevăr, sunt momente destul de importante. Aici ar trebuie să gestionăm altfel lucrurile. Faptul că avem o componentă de şase săptămâni, cât mai avem, politică, suprapusă peste o pandemie cu tot felul de idei, cu tot felul de curente, cu tot felul de instigări, ne face să înţelegem că momentul politic trebuie să fie atunci când este pentru a termina acest moment”, a spus Nelu Tătaru.

Alegerile parlamentare sunt programate în 6 decembrie. Nelu Tătaru candidează pentru Camera Deputaţilor, fiind primul pe lista PNL Vaslui.

PE ACELAȘI SUBIECT:

Facebook Comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *