Spread the love

Ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, a afirmat, marți, că, potrivit estimărilor, numărul de noi cazuri de infecții cu COVID-19 ar trebui să nu mai înregistreze creșteri abrupte în perioada următoare, dar, în acest sens, a reluat apelul adresat populației să repecte măsurile de protecție sanitară și de distanțare fizică. În plus, Tătaru consideră că prelungirea stării de alertă este necesară.

Sper să rămânem în jur de 1.200 (cazuri noi confirmate – n.r.), după estimările noastre ar trebui să ne așezăm într-un platou, chiar dacă vor mai fi acei dinți de fierăstrău pe care i-am mai trăit în luna mai, al platoului, înainte de a începe căderea. Dar să nu ne lăsăm în această bază, regula este respectarea precauțiilor. În măsura în care nu vom avea o transmitere acentuată, atunci va începe să scadă și numărul de cazuri. (…) Avem în acest moment, după ultimele reașezări de spitale, precum spitale modulare, în jur de 1.030 de paturi de terapie intensivă ventilate, plecăm de la 840 de paturi ventilate și sunt în acest moment sub 500 ocupate. Dar din acești 476, în jur de 150 sunt cei ventilați mecanic invaziv. Rămâne la decizia medicului curant, a celui din terapie intensivă, ca să aleagă și momentul, și terapia cea mai bună a celor din terapie intensivă. Dar eu am încredere în corpul medical și vom trece și peste acest moment, a spus Nelu Tătaru.

Potrivit lui Nelu Tătaru, sunt în continuare 17 județe care prezintă un trend ascendent al numărului de cazuri: 7 din Transilvania, 7 și Muntenia și 3 din Moldova.

„Să ne obișnuim să trăim cu acest virus, chiar dacă va fi într-o transmitere subliminală o perioadă mai lungă. Ține doar de noi cum îl gestionăm. (…) În acest context, propunerea mea ca ministru al Sănătății și a INSP-ului este de a prelungi (starea de alertă – n.r.). Rămâne ca CNSU, cu domnul prim ministru Orban să decidă dacă da sau nu prelungim această stare de alertă, noi considerăm necesară în acest moment, încă 30 de zile”, a mai spus Nelu Tătaru.

PE ACELAȘI SUBIECT:

Facebook Comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *