Site icon TOMIS NEWS

Negoi (USR): „Avem nevoie de o lege anticomunism! Ignoranța naște dictatură”

FB IMG 1764951377918

Președintele USR Constanța, senatorul Remus Negoi, a transmis un mesaj puternic după moderarea de ieri a conferinței „Ignoranța naște dictatură”, organizată alături de deputata Corina Atanasiu și senatorul Cristian Ghinea. Evenimentul a adus în prim-plan mărturii cutremurătoare despre ororile regimului comunist din România, relatate direct de supraviețuitori.

„Invitații ne-au transmis o emoție greu de descris. Mărturii din perioada comunismului ne-au fost redate pe viu – români torturați, români terorizați, români uciși de cel mai groaznic regim, regimul comunist din România”, a subliniat senatorul Negoi.

În urma discuțiilor, a devenit evident că România are nevoie urgentă de o lege anticomunism, care să condamne și să prevină orice formă de reabilitare sau glorificare a acestui regim. De asemenea, participanții au subliniat importanța transmiterii unor mesaje clare către tineri, pentru ca istoria să nu fie uitată și greșelile trecutului să nu se repete.

„Comunismul a fost cea mai neagră perioadă din istoria recentă a României!”, a declarat Remus Negoi, reafirmând angajamentul USR de a lupta pentru memoria victimelor și pentru apărarea valorilor democratice.

Conferința a reprezentat un apel la conștientizare, responsabilitate civică și acțiune legislativă, pentru ca România să nu mai cunoască niciodată ororile dictaturii.

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Exit mobile version