Negocierile dintre SUA și Rusia s-au ÎMPOTMOLIT! Biden cere cetăţenilor americani să părăsească Ucraina „ACUM!”

Rusia şi Ucraina susţin că negocierile de la Berlin nu produs nici o schimbare în dinamica problemei. Discuţiile cu mediatorii vestici au stagnat, iar tensiunile se menţin la cote înalte în estul Ucrainei, acolo unde Rusia a concentrat un număr mare de trupe la graniţă. Delegaţia rusă condusă de Dmitri Kozak a declarat într-o conferinţă de presă, după discuţiile de joi de la Berlin, că nu a fost posibilă reconcilierea dintre Rusia şi Ucraina din cauza punctelor de vedere diferite.

Nu am reuşit să depăşim acest moment”, a declarat Dmitri Kozak.

Delegaţia Ucrainei condusă de Andriy Yermak a declarat că ambele părţi au convenit să continue discuţiile.

Sper să ne reîntâlnim foarte curând şi să continuăm aceste negocieri. Toată lumea este hotărâtă să obţină un rezultat”, a declarat Andriy Yermak.

Conflictul din regiunile separatiste Doneţk şi Luhansk, cunoscute împreună sub numele de Donbass, continuă în pofida încetării focului. Ucraina susţine că aproximativ 15.000 de oameni au fost ucişi din 2014. Reprezentanţii Rusiei, Ucrainei, Organizaţiei pentru Securitate şi Cooperare în Europa (OSCE) şi ai celor două regiuni separatiste au semnat un acord în februarie 2015 la Minsk, care a fost susţinut şi validat de liderii Franţei şi Germaniei de la acea dată. Însă, observatorii de la OSCE înregistrează încălcări frecvente ale acordului.

Ministrul rus de externe Serghei Lavrov a acuzat joi Ucraina că încearcă să rescrie acordul şi să aleagă doar elementele cele mai avantajoase pentru ea. Ucraina susţine că se angajează să respecte acordul.

„Partea ucraineană este pusă pe un dialog constructiv. Toată lumea a confirmat astăzi că suntem pro acordului de la Minsk şi că acesta trebuie îndeplinit”, a declarat Yermak.

Kievul refuză să negocieze cu şefii regiunilor separatiste, dar preşedintele Volodimir Zelenski a propus discuţii directe cu preşedintele rus Vladimir Putin, pe care Kremlinul le-a respins până acum.

Preşedintele Statelor Unite, Joe Biden, a cerut, joi, cetăţenilor americani să părăsească imediat Ucraina din cauza unei posibile invazii ruse.

Cetăţenii americani ar trebui să plece, ar trebui să plece acum. Avem de-a face cu una dintre cele mai mari armate din lume”, a spus Joe Biden într-un interviu pentru NBC, referindu-se la armata rusă. „Este o situaţie foarte diferită şi lucrurile ar putea scăpa rapid de sub control”, a adăugat el.

Preşedintele SUA a spus din nou că nu va trimite soldaţi de teren în Ucraina, nici măcar pentru a evacua americanii în cazul unei invazii ruse. Ar fi „un război mondial. Când americanii şi ruşii încep să tragă unii în alţii, suntem într-o lume foarte diferită”, a spus el. „Ceea ce sper este că, dacă… (Putin) este suficient de nesăbuit pentru a merge acolo, el este suficient de inteligent pentru a nu face nimic care să afecteze negativ cetăţenii americani”, a spus Joe Biden despre preşedintele rus, relatează AFP.

Canada face recomandări similare. „Dacă sunteţi în Ucraina, ar trebui să plecaţi”, spune Ministerul de Externe pe site-ul său. „Acţiunea militară a Rusiei în Ucraina ar putea perturba călătoriile şi serviciile în întreaga ţară. Zborurile ar putea fi întrerupte sau anulate”, a spus ministerul, concluzionand: „Fii pregătit să te adăposteşti”.

PE ACELAȘI SUBIECT:

DISTRIBUIE ARTICOLUL!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.