Negocierile dintre PNL și PSD au EȘUAT! Cîțu îi recomandă lui Ciucă să NU CEDEZE nimic

Negocierile dintre PNL și PSD au eșuat, după numai o întâlnire! Echipa condusă de Florin Cîțu și cea condusă de Marcel Ciolacu au discutat, duminică, la prânz, la Vila Lac, dar nu au ajuns la o înțelegere. Potrivit informațiilor de la negocieri, liberalii au pus condiția ca PSD să nu vină cu nicio pretenție legată de programul de guvernare. Mai simplu spus, după ce Marcel Ciolacu anunțase că social-democrații au 10 condiții, PNL a spus, din capul locului, că nu acceptă niciuna, nici măcar unele minimale. Președintele PNL Florin Cîțu spune că nu există „compatibilitate” între el și PSD sau USR, pentru că cele două partide l-au dat jos prin moțiune de cenzură. Cîțu afirmă că nu va fi premier în viitorul Executiv. În acest fel fostul premier recomandă să se meargă pe o linie dură fără nici un compromis față de PSD sau USR. Florin Cîțu a fost întrebat, duminică, dacă va face parte din viitorul Guvern, iar el a răspuns: „În niciun caz”. Premierul interimar a mai spus că între el și PSD sau USR nu există compatibilitate, cele două partide având un rol esențial în căderea Guvernului pe care l-a condus.

Moțiunea, tot Congresul din 2021 a fost despre lupta mea cu PSD. Faptul că PSD m-a dat jos pe mine și împreună cu USR este clar că aici nu există compatibilitate. În ceea ce privește viitorul, PNL are un mesaj foarte clar: noi suntem aici pentru a implementa liberalismul în România. Ceea ce înseamnă că lucrurile nu sunt compatibile cu ceea ce a spus PSD până acum”, a afirmat Florin Cîțu, întrebat dacă după perioada de tranziție de 3 sau 6 luni PSD și PNL vor putea intra împreună la guvernare, formând USL 2.

Cîțu a mai spus că el l-a propus pe Nicolae Ciucă pentru a fi premier, iar acum este rolul celorlalte partide să fie responsabile și să voteze Guvernul. Preşedintele PNL, Florin Cîţu, a declarat duminică, la intrarea în sediul partidului, că nu va face parte din Guvernul Ciucă, iar pentru preluarea funcţiei de preşedinte al Senatului se gândeşte dacă îşi va depune candidatura. Întrebat, duminică, la intrarea în sediul central al PNL, dacă doreşte să facă parte dintr-un viitor guvern condus de Nicole Ciucă, Cîţu a precizat: „Nu. În acest cabinet în niciun caz. Avem atât de multă treabă la partid… Deja, astăzi e cam o lună de când am terminat Congresul PNL. E mult de muncă la partid, deci nu se pune în discuţie„.

Întrebat dacă exclude ca, după perioada de tranziţie, PSD şi PNL să intre împreună la guvernare, Cîţu a afirmat: „Moţiunea, tot Congresul din 2021, a fost despre lupta mea cu PSD. Faptul că PSD m-a dat jos pe mine, împreună cu USR, este clar că aici nu există compatibilitate. În ceea ce priveşte viitorul, PNL are un mesaj foarte clar: noi suntem aici pentru a implementa liberalismul în România. Ceea ce înseamnă că lucrurile nu sunt compatibile cu ceea ce a spus PSD până acum”.

Referindu-se la o eventuală preluare a funcţiei de preşedinte al Senatului după ce va instala un Guvern PNL-UDMR, Cîţu a spus: „E nevoie de vot. Aici vom vedea dacă va fi vot, dacă îmi voi depune candidatura, sunt alte discuţii aici. Dar, deocamdată, (…) nu se discută aşa ceva. Mă concentrez în fiecare zi pentru a avea majoritatea necesară să trecem acest guvern. Este foarte important. Veţi vedea că şi în programul de guvernare sunt măsuri pe care sunt sigur că le vor susţine şi cei de la USR, măsuri importante, pe care împreună le-am negociat în trecut. Deci, nu cred că e vreo problemă şi acolo”.

Florin Cîţu consideră că este momentul ca partidele care au votat moţiunea de cenzură să susţină un guvern PNL-UDMR, după ce liberalii l-au susținut pentru funcţia de premier pe Nicolae Ciucă. „E momentul ca şi alte partide care au votat moţiunea pe persoană fizică împotriva mea, să vină acum şi să spună da, mergem şi susţinem un guvern al PNL şi UDMR”, a spus, duminică, președintele Partidului Național Liberal.

Ceea ce vreau să spun eu este foarte important. S-a tot vorbit de responsabilitate în această perioadă. Ăsta e momentul! Acum avem şansa să arătăm că suntem responsabili – şi cei de la PSD, şi cei de la USR -, să trecem România prin iarnă. Eu am arătat că sunt responsabil şi am făcut acel pas, am venit cu un alt premier, PNL a înţeles momentul. E momentul ca şi alte partide care au votat moţiunea pe persoană fizică împotriva mea, să vină acum şi să spună da, mergem şi susţinem un guvern al PNL şi UDMR”, a afirmat Cîţu, duminică, la intrarea în sediul central al partidului.

Cîţu susţine că e bine că premierul desemnat Nicolae Ciucă discută cu preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, chiar dacă acesta din urmă a refuzat să discute cu el.

La celelalte negocieri am fost. Şi la minorităţi am fost prezent, am fost şi la UDMR. Dacă vor fi discuţi la USR, bineînţeles că voi fi şi acolo. Marcel Ciolacu a fost foarte specific, a spus că nu are ce discuta cu Florin Cîţu. Când cineva îţi închide uşa în nas, nu mai ai ce să discuţi. E bine că există discuţii cu premierul desemnat, care are un mandat din partea PNL. La toate celelalte negocieri politice am participat, vom vedea cum vor fi aceste discuţii”, a spus liderul liberalilor.

Întrebat dacă îşi menţine declaraţia făcută acum câteva luni, potrivit căreia „PSD este duşmanul poporului român. Cine negociază cu PSD negociază împotriva poporului român”, Cîţu a precizat: „Nu este vorba de o negociere. Este vorba de o soluţie într-un moment prin care trece România, momentul e important, PNL a luat această decizie, eu am arătat că suntem responsabili, am venit cu un alt premier. Eu am înţeles mesajul celor două partide, PSD şi USR, care s-au unit şi au votat o moţiune pe persoană fizică împotriva mea. (…) Este rândul celor de la PSD şi USR să înţeleagă că este un moment important prin care trece România, votăm acest guvern, trecem peste această perioadă dificilă şi după aceea putem să discutăm iarăşi”.

Secretarul general al PNL, Dan Vîlceanu, a declarat, duminică, la Prima TV, că un guvern minoritar va fi mai logic în luarea deciziilor şi a subliniat că din acest guvern nu va face parte PSD. Vîlceanu a precizat că nu poate fi vorba despre refacerea USL. Întrebat cum va gestiona pandemia un guvern minoritar, Dan Vîlceanu a precizat că Executivul va fi „mult mai logic”.

Un guvern minoritar eu cred că va fi mult mai logic în luarea deciziilor. Nu vă ascund faptul, ştiţi că există tot felul de discuţii între PNL şi USR, mai ales în domeniul Sănătăţii. Tocmai de aceea, în această perioadă scurtă de opt luni de guvernare, au fost doi miniştri la Sănătate. Şi cu diverse acuze şi de-o parte şi de alta, nu pot să funcţioneze aşa. Decât un guvern cum am avut anul ăsta, prefer unul super-minoritar, cum a fost cel de anul trecut. Nici măcar UDMR nu ne sprijinea şi totuşi, mi s-a părut că actul de guvernare şi coeziunea din guvern, echipa guvernamentală a funcţionat mult mai bine, fiindcă nu existau blocaje„, a declarat Vîlceanu.

Acesta a explicat că situaţia politică de anul trecut a fost una complicată.

Laud situaţia politică de anul trecut şi a fost una complicată, dar nu poţi guverna, dacă în guvern există sabotaj sau blocaj. Îmi aduc aminte de episodul Stelian Ion. Nu există în nicio ţară din Europa ca un ministru să vină în Guvern şi să spună nu dau aviz. Ok, e de acord atunci spune că e pozitiv, nu e de acord, spune că e negativ, dar nu blochează actul de guvernare. În programul de guvernare sunt trecute toate acele investiţii. Nu poţi să vii să spui că apă, canal, gaze, asfalt, în mediul rural, nu e necesar mai ales în mediul rural, în 2021″, a mai afirmat Dan Vîlceanu.

Întrebat, de asemenea, dacă PNL va fi subordonat sau dependent de PSD, dacă social-democraţii vor vota guvernul minoritar, Vîlceanu a declarat că există câteva „linii roşii”.

„Există câteva linii roşii, fără membrii PSD în Guvern. Noi am votat în BPN un guvern minoritar, iar minoritar înseamnă că din echipa guvernamentală nu face parte PSD. Nu mă bucură situaţia asta, nu ne bucură pe niciunul. M-aş fi bucurat să vină USR să spună ok, există câteva neînţelegeri, dar responsabilitatea pe care am clamat-o sau au clamat-o cei de la USR, în toată această perioadă când cereau voturi pentru Dacian Cioloş, să o vedem şi acum. Poate suntem într-un blocaj în momentul de faţă, dar România tot are nevoie de un Guvern. Decizia pe care noi am luat-o în PNL nu a fost un guvern minoritar sprijinit de PSD. Doamne fereşte! Un guvern minoritar, având în vedere că anterior luasem o decizie pe care mulţi au luat-o aşa, la modul uşor, că nu guvernăm cu USR, după ce au votat o moţiune de cenzură împotriva guvernului liberal. Era singura decizie logică pe care o puteam lua”, a mai afirmat secretarul geenral al PNL.

Acesta a explicat, de asemenea, că nu s-a încercat refacerea coaliţiei de guvernare cu USR, după ce a fost propus Nicolae Ciucă în funcţia de premier, deoaece era nevoie de echilibru de ambele părţi.

Ca să refaci coaliţia de guvernare era nevoie de echilibru şi de-o parte şi de alta. Eu am spus că eu cred că toţi trebuie să lăsăm ceva. Şi noi să renunţăm la acea decizie că nu facem guvern cu USR şi ei să renunţe la decizia că nu-l vrem pe Cîţu. Era o reciprocitate pe care o datorai în mod public. Sunt momente în care şi o parte şi alta trebuie să lase pentru ca lucrurile să funcţioneze. Nu avem nicio coaliţie cu PSD şi nici nu am putea-o face vreodată. Vă aduc aminte situaţia stranie în care s-a aflat USR, când a semnat o moţiune de cenzură cu AUR şi a votat o moţiune de cenzură cu PSD şi spuneau că nu au nicio relaţie cu PSD. Cred că şi în România ar trebui să adoptăm un principiu care guvernează în Spania, de exemplu. Bine, trebuie modificată Constituţia, dar mi se pare mai logic. Atunci când vii cu o moţiune de cenzură, să vii şi cu echipa guvernamentală care înlocuieşte guvernul pe care îl dai jos, să vină la pachet. Dacă era aşa, aş fi vrut să văd guvernul USR-PSD cu care înlocuiau guvernul Cîţu„, a declarat Vîlceanu.

Ministrul a ţinut să sublinieze şi că USL nu se va reface.

Nu se reface USL, nu există aşa ceva. Vom avea guvern minoritar Asta înseamnă că PSD, dacă votează, recunoaşte situaţia dramatică prin care trece România. M-aş bucura ca şi USR să recunoască situaţia din România, mai ales că a avut doi miniştrii la Sănătate”, a declarat Dan Vîlceanu.

Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a avut, sâmbătă, o discuţie telefonică cu premierul desemnat, Nicolae Ciucă, în cadrul căreia şeful social-democraţilor a subliniat necesitatea gestionării urgente a pandemiei. Ciolacu propune „un armistiţiu politic ca să depăşim situaţia pandemiei şi a problemelor din energie”, PSD fiind dispus să susţină Guvernul Ciucă până la 1 februarie 2022.

„În cazul în care PSD decide să susţină un guvern minoritar, acest lucru nu se poate face decât pe o perioadă limitată de timp”, a declarat Ciolacu.

Guvernul confirmă că a avut loc discuţia telefonică, iar solicitările PSD sunt analizate.

Marcel Ciolacu nu a acceptat „oferta” pe care Florin Cîțu i-a făcut-o, la negocierile de la Vila Lac! Cîțu a decis să nu accepte nicio condiție din partea PSD pentru susținerea echipei lui Nicolae Ciucă, astfel că negocierile dintre cele două tabere s-au terminat fără vreun rezultat pozitiv. Ciolacu a reacționat rapid, după eșecul cu liberalii, și a decis să anuleze ședința Comitetului Politic Național al PSD prin care ar fi cerut un vot pentru susținerea executivului liberal minoritar.

PE ACELAȘI SUBIECT:

DISTRIBUIE ARTICOLUL!