Spread the love

Nici vorbă de alianță între PNL și USR pentru alegerile locale din acest an, în ciuda perspectivei de guvernare comună după alegerile parlamentare. În această perioadă liderii PNL și USR au discutat despre o alianță pentru alegerile locale, însă negocierile s-au împotmolit. Cei de la USR-PLUS au cerut un procent din partea PNL pentru a-și pune candidați la CJ-uri și primării de mari orașe. Liberalii n-au cedat nici un loc, considerând că aici PNL dispune deja de oameni cu experiență în funcții și cu șanse reale de a fi realeși, în timp ce USR-PLUS nu dispune de astfel de oameni. Ulterior, cei de la USR-PLUS au fost dispuși să renunțe la CJ-uri, dar au cerut la schimb mari orașe, în special în centrele universitare. Liberalii au refuzat și o astfel de variantă, întrucât au primari în funcție în marile orașe universitare, iar aceștia doresc să candideze pentru un nou mandat (ex. Emil Boc – Cluj, Mihai Chirica – Iași).

În final, cei de la USR-PLUS au solicitat cel puțin Sectorul 1, dar liberalii s-au opus și aici. Până la urmă, se va candida separat, singura alianță fiind cea la București, acolo unde USR-PLUS îl va sprijini pe Nicușor Dan, candidat independent susținut și de PNL.

Nici la Constanța negocierile nu au mare succes. S-a discutat despre modelul de la București înainte de pandemie, însă în prezent o unificare a dreptei este aproape imposibilă la malul mării. Liberalii constănțeni încă dezbat ultimele cifre ale unei cercetări sociologice, având mai degrabă o problemă internă legată de candidatura lui Vergil Chițac pentru Primăria Constanța. USR-iștii ar dori cu liberalii – și insistă să se tranșeze cât mai repede, dar nu doresc cu PMP, popularii parcă ar dori cu USR – deși reproșează Uniunii că nu are o poziționare clară, iar liberalii au îngropat definitiv orice negociere cu PMP, întrucât Claudiu Palaz refuză să îl susțină pe Vergil Chițac.

CITEȘTE ȘI:

Facebook Comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *