NATO: „Obiectivele Rusiei NU se opresc doar la Ucraina!”

Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a cerut Rusiei să se retragă din Ucraina și să revină la calea dialogului. El spune că obiectivele Kremlinului nu se limitează la Ucraina și că Rusia contestă ordinea de securitate europeană.

Cerem Rusiei să oprească acest război fără sens, să retragă toate forțele din Ucraina și sa revină la calea dialogului”, a spus Stoltenberg, după un summit online al liderilor NATO.

Obiectivele Kremlinului nu sunt limitate la Ucraina. Rusia a cerut să renunţăm la extinderea NATO şi să scoatem trupe şi infrastructură din ţările care au aderat la alianţă după 1997. Rusia contestă ordinea de securitate europeană și folosește forța pentru a-și îndeplini obiectivele”, a continuat el.

Stoltenberg a amintit că SUA, UE și alte țări occidentale au adoptat sancțiuni dure împotriva Rusiei.

Trebuie să fim gata să facem mai mult, chiar dacă trebuie să plătim prețul”, a spus el.

Șeful NATO le-a adresat un mesaj și rușilor.

Poporul rus trebuie să știe că războiul Kremlinului în Ucraina nu va face Rusia mai sigură, mai respectată în străinătate și nu va duce la un viitor mai bun”, a mai spus Stoltenberg.

Ca răspuns la acumularea de soldaţi ruşi, am intensificat apărarea. Ieri, aliaţii au activat planurile de apărare. Drept rezultat, trimitem elemente de răspuns rapid terestre, pe mare, în aer, pentru a întări flancul şi a răspunde rapid. SUA, Canada, Statele UE au trimis mii de soldaţi pe Flancul Estic. Avem peste 100 de avioane în stare de alertă ridicată, 120 nave din nord și până în Marea Mediterană”, a continuat Stoltenberg.

Acum desfăşurăm forţa de reacţie a NATO pentru prima dată în contextul apărării colective”, a mai spus șeful NATO.

Stoltenberg a adăugat că aliații NATO vor sprijini în continuare Ucraina.

PE ACELAȘI SUBIECT:

DISTRIBUIE ARTICOLUL!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.