Alianța pentru Unirea Românilor Constanța a depus miercuri listele de candidați pentru alegerile parlamentare din 6 decembrie. La Camera Deputaților lista este deschisă de Dumitru Viorel Focșa, fostul candidat al partidului pentru funcția de președinte al Consiliului Județean Constanța. La Senat, lista este deschisă de Sorin Mateescu, un naționalist de 47 de ani, jurist în cadrul Regiei Autonome Exploatarea Domeniului Public și Privat Constanța.

Candidații AUR Constanța își doresc, dacă vor intra în Parlament, să activeze în cadrul comisiilor de transport și de educație:

AUR Constanța continuă lupta și la alegerile parlamentare. Pentru județul Constanța, ne-am dori să strângem la un loc operatorii economici din Portul Constanța ca să-l scoatem din situația în care se află, apoi dorim să sprijinim proiectele de modernizare a drumurilor județene. Nu în ultimul rând, ne vom concentra și pe educație. În contextul actual de școală online, copiii sunt abandonați. Nu au cele necesare pentru cursurile de la distanță. Trebuie să ne pregătim rapid pentru ca toate școlile din Constanța să aibă tot ceea ce au acum nevoie. Ne gândim în primul rând la creșterea bugetelor. Fiecare elev trebuie să aibă tabletă! La nivel național, urmărim să declanșăm o anchetă privind privatizările din ultimii 30 de ani! Un alt obiectiv național – controlul resurselor, precum pădurile. Există toate șansele ca acel contract cu austriecii (Holzindustrie Schweighofer – n.r.) să fie suspendat, din cauza nerespectării clauzelor. Aceeași abordare o vom avea și în privința petrolului și a gazelor naturale, care sunt și acestea în pragul de a fi jefuite”, a spus Viorel Focșa, pentru TOMIS NEWS.

La alegerile locale din 27 septembrie, Viorel Focșa a obținut aproape 5.000 de voturi.

PE ACELAȘI SUBIECT:

DISTRIBUIE ARTICOLUL!
  •  

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *