Europarlamentarul SOS România Diana Șoșoacă a fost chemată la Parchetul General, ca să fie expertizată psihiatric. Procurorii vor să vadă dacă Șoșoacă are discernământ, în contextul în care e acuzată de 11 infracțiuni și de negarea Holocaustului. Câțiva zeci de susținători au venit la Parchetul General, să o susțină pe Diana Șoșoacă. Oamenii cer scandează Libertate și au pus muzică patriotică în semn de susținere față de Șoșoacă.
„S-a revenit la tot ceea ce înseamnă instituţiile sovietice: psihiatria punitivă, reminiscenţa acelor acte de teroare împotriva celor care deranjau sistemul. (…) Mă trimit pe mine la expertiză psihiatrică, tot Parchetul ăsta General plin de trădători, inculţi şi incompetenţi, care primesc ordine politice, trebuie să meargă, nu să-şi facă o expertiză, ci să fie internaţi pentru tratament psihiatric. Dacă tot vor sovietism, păi atunci să le dăm. Duceţi-vă voi la psihiatrie, înainte să le cereţi altora”, le-a spus Şoşoacă zecilor de susţinători, veniţi cu steaguri şi pancarte la sediul Parchetului General.
Parchetul General a pus în mișcare acțiunea penală împotriva europarlamentarei Diana Șoșoacă pentru 11 infracțiuni, printre care: lipsire de libertate, antisemitism, promovarea cultului legionar și a persoanelor condamnate pentru genocid și ultraj. Punerea în mișcare a acțiunii penale, etapă superioară punerii sub urmărire penală, indică un stadiu avansat al anchetei penale și premerge întocmirii rechizitoriului și trimiterii în judecată. Diana Șoșoacă este acuzată de patru infracțiuni de lipsire de libertate în mod ilegal și de alte patru infracțiuni de promovare în public a cultului persoanelor condamnate pentru săvârșirea unor infracțiuni de genocid contra umanității și de crime de război, precum și de promovarea, în public a unor idei, concepții sau doctrine fasciste, legionare, rasiste sau xenofobe. De asemenea, ea este acuzată de promovarea în public a ideilor, concepțiilor și doctrinelor antisemite și de încă o infracțiune de negare, contestare, aprobare, justificarea sau minimalizarea în public a holocaustului ori a efectelor acestuia. Acestor acuzații li se mai adaugă și una de ultraj.
„Potrivit actelor comunicate, sunt invocate fapte abracadabrante legate de afirmații făcute în spațiul public inclusiv pe teme istorice, politice și de interes național, iar în același timp mi se solicită exprimarea acordului pentru efectuarea unei expertize medico-legale psihiatrice, cu privire la declarațiile și opiniile politice, procedură pe care o consider extrem de gravă și profund abuzivă, bolșevică și fascistă”, a transmis Șoșoacă într-un comunicat.
Lidera partidului S.O.S. România, Diana Șoșoacă, susține că ar câștiga alegerile prezidențiale încă din primul tur, dacă ar intra în cursă, într-o declarație făcută pe fondul tensiunilor tot mai mari cu procurorii și instituțiile judiciare:
„Dacă aș candida la alegerile prezidențiale, aș câștiga președinția din primul tur. Mulțumesc, domnilor procurori”, a afirmat aceasta, sugerând că anchetele în care este vizată i-ar consolida, de fapt, susținerea publică. Declarația vine într-un context complicat pentru europarlamentară, care se află în atenția procurorilor în mai multe dosare și a avut în repetate rânduri conflicte deschise cu autoritățile judiciare. De-a lungul timpului, Diana Șoșoacă a acuzat existența unor presiuni politice și a susținut că este ținta unor acțiuni menite să o reducă la tăcere.
În același registru, aceasta a lansat anterior atacuri dure la adresa procurorilor, pe care i-a acuzat că acționează împotriva sa pentru că „spune adevărul”, respingând acuzațiile și anchetele în care este implicată. Poziționarea sa vine și pe fondul unor episoade controversate, inclusiv intervenții publice și conflicte directe cu instituții ale statului, care au atras sesizări și investigații din partea Parchetului General.
Chiar și în aceste condiții, lidera S.O.S. România își menține discursul ofensiv și își construiește mesajul politic în jurul ideii că este o victimă a „sistemului”, mizând pe o retorică anti-instituțională și pe mobilizarea electoratului nemulțumit. Declarația privind o eventuală victorie din primul tur apare astfel nu doar ca o proiecție electorală, ci și ca un mesaj politic adresat atât susținătorilor, cât și adversarilor, într-un moment în care tensiunile dintre Diana Șoșoacă și autorități rămân ridicate.
Senatoarea Diana Șoșoacă, lidera partidului SOS, a fost audiată de procurori într-un dosar în care este acuzată de 11 infracțiuni, însă europarlamentara a refuzat expertiza psihiatrică la care trebuia să fie supusă. Mai mult, Șoșoacă a declarat, la ieșirea din Parchetul General, că i-a propus procurorului să facă el, însuși, o astfel de analiză.Diana Șoșoacă ar fi solicitat procurorului care a anchetat-o ca presa să fie prezentă la audieri, însă acesta ar fi refuzat. Europarlamentara consideră că este persecutată politic și că i se încalcă dreptul la liberă exprimare:
„Am solicitat ca presa să fie prezentă la audieri pentru că trebuie transpranță, fiind un dosar politic. Mi s-a părut corect, ca din moment ce Parchetul a făcut public anumite citații atunci să facem un dosar cua udiere în fața presei. Bineînțeles că dânsul a refuzat prezența presei, e deranjat de prezența presei, cum sunt toți torționarii. Mi-a cerut acordul pentru expertiza psihiatrică. L-am întrebat dacă dânsul a făcut o expertiză psihiatrică, pentru că toate lucrurile pe care le spune dânsul arată că ar avea nevoie și nu mi se pare corect să fiu anchetată de o persoană care nu este în deplinătatea facultăților mentale. Din moment ce eu sunt avocat și europarlamentar și eu sunt solicitată să fac o astfel de expertiză și procurorul ar trebui să facă o expertiză. I-am adus la cunoștință că asta este o hărțuire politică. L-am întrebat care sunt politicienii care i-au solicitat să facă această hățuire la libertatea de exprimare. Săvârșește acțiuni de abuz în servicu, represiunie politică și hărțuire. L-am acuzat că îmi hărțuiește copiii. I-am depus plângeri internaționale. Cei mai prejudiciați sunt copiii mei”, a declarat Diana Șoșoacă.
„Dacă mie mi se întâmplă acest lucru, unui om politic, și de aceea să știți că nici nu cedez, pentru că dacă aș ceda, următorii opozanți din Partidul SOS România ar fi luați, pentru că nu au nevoie, exact ca în stalinism și nazism, de o presă liberă care să-și expună punctul de vedere împotriva puterii. Domnule, oricine vine la putere este normal că are adepți și are persoane care-i critică. Critica este constructivă. Nu poți să oprești opoziția, nu poți să bagi la nebuni opoziția, nu pot să bagi la nebuni jurnaliștii ca dizidenți politici, exact ce se întâmpla înainte de 1989, doar pentru că ție nu-ți convine că ești criticat non-stop și că se aduce la cunoștința poporului, fapte de corupție, în primul rând, pentru că asta îi deranjează cel mai mult”, a mai adăugat Șoșoacă.
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google