Spread the love

Sâmbătă, 25 august 2018, începând cu ora 21.30, în Piața Ovidiu, constănțenii și turiștii sunt invitați la un spectacol-eveniment. „Sub semnul Centenarului” celebrează valorile reale ale României mari, de acum 100 de ani şi din prezent, şi reunește muzica, poezia, tradițiile, dansul popular, dansul contemporan şi artele vizuale, într-un produs de o importanță culturală extraordinară pentru suflet şi pentru patrimoniul imaterial al Cetăţii. Artiști din întreaga ţară, alături de cei constănţeni, îşi unesc forţele în cadrul acestui eveniment ce va deveni un spectacol-mărturie a valorilor, credințelor, cunoștințelor și tradițiilor naționale.

Evenimentul este organizat de Asociația Orchestra Simfonică București şi propune, în acest an, la Constanța, un experiment de o înaltă ţinută culturală: cunoscuți cântăreți de muzică populară românească cântă, pentru prima oară, alături de o orchestră simfonică de mari dimensiuni, având ca fundal tehnica de videomaping, ce va transforma Muzeul de Istorie Naţională şi Arheologie Constanţa într-un episod de istorie vie!

Invitatul special al acestui eveniment este violonistul Gabriel Croitoru, ce va aduce la malul mării celebra VIOARĂ A MAESTRULUI GEORGE ENESCU. O altă invitată foarte specială este soprana Irina Baianț, care, la doar 27 de ani, are o activitate impresionantă, cu peste 60 de concursuri naționale și internaționale la activ. Ucenicii maestrului Gheroghe Zamfir, Gheorghe Rizea și Ruxandra Pitulice, vor face, cu stil, trecerea către muzica popular-tradiţională, care va fi interpretată coregrafic de Horațiu Cherecheș, cel mai bun coregraf român al anului 2016, şi baletul Teatrului Național de Operă și Balet „Oleg Danovski“ Constanța.

Maestrul Dinu Iancu Sălăjanu (FOTO JOS) va aduce în Piaţa Ovidiu celebrele cântece patriotice, din care răzbate puternic spiritul românesc: „Treceți batalioane române Carpații“, „Așa-i românul“, „Noi suntem români“ ş.a. Alături de Dinu Iancu Sălăjanu, cântăreața de muzică populară și patriotică Veta Biriș şi artista dobrogeană prin excelenţă, Aneta Stan, vă aşteaptă cu melodii binecunoscute.

Mai multe ansambluri de dansuri populare, în coregrafia Elenei Dordea, dar și a altor coregrafi importanţi ai momentului, vă vor încânta cu rigoarea şi spectaculozitatea interpretării lor, iar artişti mânuitori de păpuşi vă vor oferi o surpriză de mari dimensiuni. Actorii Teatrului de Stat Constanţa vor reînvia poemele marilor scriitori români, într-o manieră extrem de emoţionantă.

Intrarea este liberă!

CITEȘTE ȘI:

Spectacol eveniment „Sub semnul Centenarului”: Vioara lui Enescu vine să încânte Constanţa!

Facebook Comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *