Spread the love

Muzeul de Artă Constanța și-au redeschis porțile pentru iubitorii de artă începând de vineri, 15 mai. Programul instituției este în intervalul orar 09.00 – 17.00, anunțul fiind făcut de președintele Consiliului Județean Constanța, Marius Horia Țuțuianu.

„Pentru mine este foarte importantă siguranța tuturor, atât a angajaților instituțiilor cât și a vizitatorilor. Astfel, pe site-urile obiectivelor menționate și la sediile acestora puteți afla toate măsurile de protecție ce au fost luate. În această perioadă, mai mult ca oricând, fiecare dintre noi trebuie să se protejeze și să aibă grijă de sănătatea proprie și a celor din jur, prin purtarea măștii de protecție în spațiile închise. Vă asigur că eu și toți colegii mei vom depune toate eforturile pentru a vă asigura o vizită plăcută și sigură la instituțiile muzeale din subordinea Consiliului Județean Constanța”, a spus Țuțuianu.

Siguranța și protecția tuturor sunt cuvintele de ordine și în această instituție și, astfel, s-au luat măsuri pentru dezinfectarea mâinilor, încălțările la intrarea în muzeu, iar spațiile și suprafețele vor fi curățate în permanență, atât în cadrul sediului principal din bd. Tomis 82-84, cât și în cele două subsecții ale instituției – Muzeul Ion Jalea de pe faleza Cazinoului și Muzeul Dinu și Sevasta Vintilă, din Topalu, așa cum ne-a precizat și managerul instituției, istoricul de artă dr. Doina Păuleanu.

Muzeul nu înseamnă numai expoziție și vizitatori, înseamnă și cercetarea patrimoniului. Muzeul s-a redeschis acum, respectând toate normele care sunt recomandate, respectiv avem la intrare dezinfectant, vizitatorilor li se ia temperatură, avem panou izolant la casierie, am făcut o un singur itinerariu: vizitatorii pot vizita doar în grupuri de câte trei persoane, cu excepția sălilor unde pot intra mai mulți, pentru că sălile noastre sunt foarte mari, noi respectăm numărul maxim, cel recomandat, de 50 de persoane. Nu ne așteptăm oricum la grupuri mari pentru că în această perioadă și școlile sunt închise, nici croaziere nu sunt. Avem acum expoziția de bază și cele două expoziții cu care ne-am întrerupt activitatea. Muzeul este pregătit din toate punctele de vedere. Distanța se păstrează – este o regulă când intri în muzeu, adică exponatele nu pot fi atinse. În această perioadă (de două luni – n.r.) activitatea sigur că a fost afectată, pentru că noi schimbăm expozițiile la fiecare 22-23 de zile”, a spus dr. Doina Păuleanu, pentru TOMIS NEWS.

Alături de Muzeul de Artă Constanța și-au mai reluat activitatea Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța sau Complexul Muzeal de Științe ale Naturii Constanța. De asemenea, de la Cetatea Histria și Tropaeum Traiani vor fi deschise de miercuri până vineri.

CITEȘTE ȘI:

Facebook Comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *