Mutare PSD: Camera Deputaților ar putea deschide piețele închise de Guvern

PSD a depus în Parlament un amendament astfel încât piețele aflate în spații închise, a căror funcționare a fost suspendată temporar de Guvern ca măsură de prevenire a răspândirii COVID-19, să își poată relua activitatea în orice spații.

Legea la care s-a depus amendamentul va intra la vot final chiar marti, în plenul Camerei Deputaților, for decizional. Ar exista o majoritate PSD – PRO România – UDMR pentru adoptarea legii, spun surse din PSD.

Pe durata stării de alerta, piețele agroalimentare în spații închise, târgurile, bâlciurile, piețele mixte și volante, talciocurile, își vor putea continua activitatea, cu respectarea restricțiilor referitoare la distanțarea socială și a măsurilor de protecție sanitară”, este amendamentul depus de liderul PSD Marcel Ciolacu și senatorul PSD Daniel Zamfir.

NU MOR CAII CÂND VOR CÂINII. Astăzi, împreună cu președintele Marcel Ciolacu am depus un amendament la Ordonanța 78/2020 prin care nu-i permitem lui Orban să închidă piețele! Să se respecte distanțarea socială, să se ia măsuri de siguranță sanitară, dar să nu se închidă sau să-i arunce pe țărani pe trotuare și în parcări în plină iarnă! Mâine va fi votată în comisii și va merge la plen! Nu te lăsăm, Ludovice, să distrugi agricultura românească și nici să-i duci la sapă pe fermierii români!”, a transmis Daniel Zamfir.

PE ACELAȘI SUBIECT:

DISTRIBUIE ARTICOLUL!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.