Municipiul Constanța NU iese din carantină. Prefectul Coșa: „Le cerem oamenilor câteva zile de răbdare…”

Rata de incidență a municipiului Constanța este în continuă scădere, de zece zile consecutiv, aceasta fiind scăzută sub 6 la mia de locuitori de mai multe zile. De exemplu, marți, aceasta este de 4,71 (1.472 cazuri active). Cu toate acestea, în urma analizelor de risc trimise de Direcția de Sănătate Publică a județului Constanța, INSP a avizat ieşirea din carantină pentru localitățile Ovidiu (1 ianuarie, ora 00:00) şi Grădina (30 decembrie, ora 12:00), însă NU și pentru municipiul Constanța.

În ceea ce priveşte municipiul Constanța, propunerea este să fie menținută măsura de carantină, până la expirarea celor 14 zile prevăzute în ordinul DSU, respectiv 1 ianuarie 2021, ora 20:00. Se consideră că, în municipiul Constanța, încă este un risc epidemiologic ridicat, în ciuda scăderii constante a ratei de incidență.

De aproape o lună şi jumătate, municipiul reşedință de județ este în carantină şi le cerem oamenilor câteva zile de răbdare. Sunt semne clare că situația este pe un trend îmbucurător, dar încă nu ne aflăm sub media pe țară privind rata de incidență. De aici, hotărârea autorităților de a menține măsura. Acest lucru nu trebuie confundat cu o prelungire a carantinării zonale. Suntem convinşi că acestea sunt ultimele zile de carantină pentru constănțeni. Dar normalitatea depinde foarte mult de fiecare dintre noi. Dacă vom respecta recomandările şi cifrele vor fi într-o continuă scădere, putem spune că suntem pe drumul cel bun. În caz contrar, ne vom lovi, din nou, de restricții, lucru pe care nu şi-l doreşte nimeni”, a declarat prefectul județului Constanța, Silviu Coșa.

PE ACELAȘI SUBIECT:

DISTRIBUIE ARTICOLUL!
  •  

One thought on “Municipiul Constanța NU iese din carantină. Prefectul Coșa: „Le cerem oamenilor câteva zile de răbdare…”

  • marți, 29 decembrie 2020 la 15:06
    Permalink

    PENTRU CĂ DE MARȚI VA EXISTA LEGEA VACCINĂRII OBLIGATORII, DEȘI ÎNCALCĂ:
    1/ CONSTITUȚIA ȚĂRII;
    2/ ACORDUL DE LA OVIDEO;
    3/ TRATATELE DE LA GENEVA ȘI NÜREMBERG, PRIVITOARE LA INTERZICEREA TOTALĂ A EXPERIENȚELOR MEDICALE ȘI A TRATAMENTELOR OBLIGATORII PE OM!
    NICI UN AVOCAT NU A ALCĂTUIT DOSARELE NECESARE PENTRU INSTRUMENTAREA CAZULUI LA CURTEA INTERNAȚIONALĂ DE JUSTIȚIE!
    DE ACEEA, ACEASTĂ MISTERIOASĂ ATITUDINE DE SIGURANȚĂ “CONFORM PLANULUI” CUM ZIC EI!!!

    Răspunde

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *