Spread the love

Consilierii locali municipali s-au reunit, luni, în cadrul unei ședințe extraordinare, pentru a vota proiectul de hotărâre cu privire la aprobarea participării municipiului la Programul privind reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră în transporturi, prin promovarea vehiculelor de transport rutier nepoluante și eficiente din punct de vedere energetic, 2017 – 2019 – RABLA PLUS și asigurarea contribuției proprii necesare achiziționării autovehiculelor noi în cadrul programului.

Cei 21 de consilieri locali prezenți, din totalul de 27, au votat proiectul în unanimitate, iar primarul municipiului Constanța, Decebal Făgădău, a precizat că intenția este de a se reduce numărul de mașini poluante.

„Municipiul trebuie să dea un exemplu și către locuitori, ne-am propus să ne înscriem în acest program… limitele sunt următoarele: până la 20 de autovehicule nepoluante poate achiziționa un municipiu de rangul Constanței, valoarea voucherului este de până în 10.000 EUR, cu două condiții – valoarea maximă a autoturismului să fie până în 35.000 EUR și suma pe care o acordă guvernul să nu fie mai mare de jumătate din valoarea autoturismului. Cu alte cuvinte, dacă ai achiziționat un autoturism de 15.000 EUR, contribuția guvernului nu va fi de 10.000 EUR, ci jumătate. De asemenea, există termene limită pentru depunerea acestui proiect, tocmai de aceea am convocat ședință extraordinară. Întrucât municipiul avea în plan să achiziționeze mai multe autovehicule, ne-am propus să apelăm la programul național și să dăm un exemplu tuturor locuitorilor. Ne dorim să avem din ce în ce mai puține mașini vechi, bulgărești sau mai știu eu cum pe teritoriul Constanței și din ce în ce mai puține mașini poluante, cu atât mai mult cu cât municipiul acordă bonificații în ceea ce privește regimul taxelor și impozitelor pentru mașinile nepoluante”, a spus primarul Decebal Făgădău.

Facebook Comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *