Moțiunea PSD împotriva lui Oros (Agricultură) a fost RESPINSĂ în Parlament

Biroul permanent al Camerei Deputaţilor a stabilit ca moţiunea simplă a PSD la adresa ministrului Agriculturii Adrian Oros să fie dezbătută în prima zi a acestei săptămâni în plen, de la ora 16.00, iar votul să fie dat astăzi. Moţiunea social-democraţilor este intitulată „Agricultura României este atacată de cel mai periculos dăunător: ministrul Adrian-Nechita OROS!”.

PSD îi reproşează ministrului Agriculturii că după 17 luni de guvernare nu a învăţat nimic, iar agricultura traversează cea mai neagră perioadă, lucru care nu a fost cauzat doar de pandemie şi secetă, ci în special de incompetenţa lui Adrian Oros.

Domnilor guvernanţi, ţara are nevoie de hrană, iar fermierii au nevoie de susţinere în momente de criză! Şi fermierii sunt tot privaţi şi plătitori de taxe la bugetul de stat, buget pe care l-aţi măcelărit doar pentru interesele dumneavoastră de grup! Fermierii îşi strigă disperarea în stradă, sunt executaţi de bănci şi furnizorii de in-puturi, cu banii din subvenţii şi-au plătit arendele, iar acum nu au bani să înfiinţeze culturile noi de primăvară. Unii dintre ei, pentru a trece iarna şi a pune hrană pe masa copiilor, au început să-şi vândă animalele, utilajele agricole sau chiar şi pământul! S-a ajuns aici pentru că, aşa cum ne arată realitatea momentului, ministrul Adrian OROS nu are experienţa şi priceperea necesară pentru a gestiona multiplele probleme ale agriculturii româneşti. A recunoscut-o chiar dumnealui încă de la începutul mandatului atunci când ne-a anunţat cu stupoare că dânsul «învaţă problemele agriculturii la minister!!!» Iată că după 17 luni de guvernare, nu aţi învăţat nimic, domnule OROS! Agricultura românească condusă de dumneavoastră, traversează cea mai neagră perioadă, iar acest lucru nu a fost cauzat numai de pandemie sau secetă, ci mai ales de incompetenţa, amatorismul şi mitomania de care daţi dovadă. Cu alte cuvinte, este prea mare pălăria Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale pentru capul dumneavoastră, domnule Adrian OROS! Şi nu o spunem noi, ci o spun în cor fermierii români”, arată PSD în textul moţiunii simple.

„În plină campanie electorală, anul trecut, nu a existat ieşire publică, la care domnule OROS, să nu le promiteţi fermierilor că aceste sume vor fi cuprinse în Legea Bugetului de Stat şi decontate integral. Ba mai mult, chiar după depunerea pentru a 3-a oară a jurământului de credinţă faţă de ţară şi fermierii ei, le-aţi dat asigurări că plătiţi restul de 10% din despăgubirile pentru culturile de toamnă din 2019 şi pe cele aferente culturilor de primăvară din 2020. Pentru ca mai zilele trecute, mai exact pe 18 martie 2021, să îi anunţaţi sec că nu veţi plăti despăgubirile promise pentru că nu v-au fost alocaţi banii necesari în buget şi «nu aduceţi bani de acasă pentru a vă ţine de promisiuni». Domnule OROS, nu v-a cerut nici un fermier să aduceţi bani de acasă, deşi din formularea dumneavoastră înţelegem că aţi fi avut suma necesară, ci doar să fi alocat sumele din buget pentru acest lucru. Dar cum să aveţi banii în buget când chiar dumneavoastră, ministrul Agriculturii, aţi votat împotriva amendamentului de alocare a fondurilor necesare pentru plata despăgubirilor? Da, veţi rămâne în istoria agriculturii ţării, ca singurul ministru care a votat împotriva fermierilor români!”, conform sursei citate.

PSD îi mai cere ministrului Agriculturii să legifereze pentru fermierii români, nu pentru cei străini. Social-democraţii îi mai acuză pe Adrian Oros că prin modificarea legii care vizează vânzarea terenurilor agricole în extravilan vrea să vândă bucată cu bucată terenul rămas în proprietatea românilor.

Luni, Adrian Oros a afirmat, în plen, că PSD a călărit agricultura României timp de 22 de ani şi a distrus-o, iar acum se aşteaptă ca el să facă minuni în domeniu, după doar un an şi jumătate de guvernare. În schimb, deputatul PSD Daniel Suciu i-a transmis ministrului Agriculturii că este convins că „în ciuda suferinţelor, protestelor, toţi fermierii apreciază că sunteţi asortat cu mască şi batistuţă, dar batistuţa călcată în patru colţuri nu este despre agricultură şi despre ţăranii români”.

O moţiune simplă este un execiţiu democratic de drept al Opoziţiei care cheamă în faţa Parlamentului un ministru pentru a da seamă, dar să îl puneţi pe domnul Chesnoiu să citească moţiunea, domnule Ciolacu e grav – miliţianul care a distrus Agenţia pentru Finanţare a Investiţiilor Rurale luni de zile? V-aţi făcut din nou de râs. Cu siguranţă oamenii, fermierii au înţeles demult că PSD minte, învrăjbeşte, dezinformează şi manipulează. Vă reamintesc domnilor de la PSD că aţi călărit agricultura României timp de 22 de ani, distrugând aproape tot. Acum, precum lupii îmbrăcaţi în blană de oaie, pentru că tot vă place subiectul, vorbiţi despre problemele agriculturii acumulate în ultimii 30 de ani, agricultură pe care PSD a pus-o pe butuci şi aşteaptă ca noi, ca eu, să facem minuni într-un an şi jumătate, an de criză sanitară, lovit de fenomene meteo nefavorabile”, a declarat Adrian Oros, în plenul de luni al Camerei.

El a mai spus că din cauza modului bolnăvicios în care PSD a păstorit Agricultura, România pierde anual, timp de 10 ani, un miliard de euro:

Politicile agrare promovate în timpul PSD au condus la două rezultate notabile: în an de creştere economică şi ani cu condiţii meteo favorabile aţi ajuns la contraperformanţa ca, începând din 2015, ţara această să intre într-un deficit al balanţei comerciale, iar în 2019 aţi adus-o la 1,3 miliarde euro. Comisia Europeană în 2019, în mod ruşinos, a solicitat reevaluarea raportărilor pentru că aţi dat date falsificate într-un mod grosolan şi implicit au scăzut preţul la bursă şi veniturile fermierilor români, afectând totodată şi credibilitatea României faţă de partenerii europeni. Asta este ce aţi făcut dumneavoastră, domnilor. Din cauza modului bolnăvicios în care aţi păstorit agricultura România pierde anual, timp de 10 ani, un miliard de euro”, a adăugat ministrul Agriculturii.

Deputații au votat moțiunea simplă depusă de 101 parlamentari împotriva ministrului Agriculturii, Adrian Oros. Documentul se intitulează „Agricultura României este atacată de de cel mai periculos dăunător: ministrul Adrian Nechita Oros”. Moțiunea a fost respinsă cu 166 de voturi împotrivă și 115 pentru.

Aceasta este a treia moţiune simplă iniţiată de PSD, după moţiunile la adresa ministrului Economiei şi Sănătăţii, ambele respinse de Parlament.

DISTRIBUIE ARTICOLUL!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *