Moldova, la prima achiziție din istorie de gaze din surse alternative. ULTIMA ofertă a Gazprom

O companie din grupul PGNiG din Polonia (Polskie Górnictwo Naftowe i Gazownictwo), împreună cu concernul americano-ucrainean ERU, sunt cei care au câștigat licitația de vânzare a unui volum de un milion de metri cubi de gaze, organizată de compania Energocom din Moldova. Este prima achiziție de gaz din surse alternative din istoria Republicii Moldova, iar la tenderul anunțat pe 25 octombrie, Energocom a primit șapte oferte, transmite Mold-street.com. Achiziția este una de probă și potrivit Guvernului „vine să testeze capacitatea de import a gazului din surse alternative și să balanseze presiunea joasă în sistemul aprovizionării cu gaze naturale”. Gazele urmau să fie livrate pe 26 octombrie. Guvernul Republicii Moldova şi compania Energocom nu au anunţat preţul, dar urmează şi alte achiziţii.

Cine este furnizorul

Potrivit unui comunicat de presă al PGNiG, furnizor este PGNiG Supply & Trading, companie ce face partie din acest grup. PGNiG este prezent la Bursa de Valori din Varșovia din 2005 şi este în propoție de 71,88% controlat de guvernul polonez, iar 28,12% din acțiuni sunt în circulație liberă. Grupul se ocupă de extracția de gaze naturale și țiței, importul, depozitarea și distribuția de combustibili, dezvoltarea zăcămintelor în Polonia și în străinătate și furnizarea de servicii geologice și geofizice.

Grupul PGNiG este profund angajat în principiul solidarității energetice, pe care îl vedem ca o condiție pentru buna funcționare a pieței de gaze din Uniunea Europeană și din țările învecinate. Ghidați de acest principiu, ne-am hotărât să participăm la licitație, al cărei scop a fost să furnizăm de urgență economiei Moldovei gaze în cazul unor probleme cu aprovizionarea acesteia din Rusia”, a declarat Paweł Majewski, Președintele PGNiG SA.

Intermediarul

Furnizarea se va face în cooperare cu firma americano-ucraineană ERU (Energy Resources of Ukraine), partener principal al PGNiG în Ucraina.

Considerăm că dificultățile actuale vor încuraja Moldova să-și diversifice sursele de aprovizionare cu gaze și să se integreze în continuare cu Uniunea Europeană, inclusiv prin implementarea reglementărilor comunitare privind piața gazelor”, a menționat cu acest prilej Yaroslav Mudryy, managing partner la ERU Group.

ERU este un grup de companii cu investiții străine, specializate în dezvoltarea de proiecte energetice în Ucraina. Grupul include și ERU Trading, care în iulie 2019 a devenit prima companie care a importat energie electrică din Europa în Ucraina. În august 2019, primul lot de GNL american pentru Ucraina a fost contractat tot de ERU Trading. Compania de bază, ERU Management Services LLC, este înregistrată în SUA și are în total un angajat, dar generează afaceri de 270,08 milioane dolari. Există trei companii în familia corporativă a ERU Management Services LLC, iar persoana cheie este Dale Perry, potrivit bazei de date dnb.com.

Amintim că în Republica Moldova a fost instituită starea de urgenţă în sectorul gazier, ca urmare a neacceptării de către Gazprom a livrării unui volum suficient de gaze.

Rusia încearcă să profite de criza gazelor din Republica Moldova – Ultima propunere făcută de Gazprom

Compania rusă Gazprom a propus ca Republica Moldova să își ajusteze acordul de liber schimb cu UE și să amâne reformele pieței energetice convenite cu Bruxelles-ul în schimbul unui gaz mai ieftin, relatează Financial Times. Fosta republică sovietică a declarat stare de urgență în timp ce încearcă să își asigure suficiente livrări pentru a trece peste criza de gaze din timpul iernii. Luna trecută, Gazprom, controlată de Kremlin, a redus livrările către Moldova cu o treime, ca urmare a încheierii unui contract pe termen lung, și a cerut mai mult decât dublul condițiilor anterioare pentru a continua să furnizeze gaz. În cadrul negocierilor din această lună, Gazprom le-a spus oficialilor moldoveni că va reduce prețul dacă țara este pregătită să modifice acordul comercial fără taxe vamale cu UE, au declarat persoane informate despre discuții. De asemenea, Gazprom a dorit ca Moldova să amâne punerea în aplicare a normelor UE care impun liberalizarea piețelor de gaze și o concurență sporită, au spus sursele citate.

Două persoane informate cu privire la discuții au declarat că Kremlinul a văzut negocierile privind gazele ca parte a unei înțelegeri politice mai largi cu Moldova, după ce președinta Maia Sandu a preluat funcția anul trecut, iar partidul său ferm pro-UE a obținut o victorie zdrobitoare în alegerile din iulie. Analiștii de pe piață au sugerat că Rusia profită de poziția Gazprom ca unic furnizor al Moldovei pentru a pune presiune asupra guvernului de la Chișinău, care a promis să iasă din orbita Moscovei și să se îndrepte spre vest. Acest lucru are loc pe fondul unei crize mai ample a gazelor la nivel mondial, care a împins prețurile de pe piață la niveluri record.

Luna aceasta, președintele rus Vladimir Putin a respins ca fiind „o prostie totală” sugestiile potrivit cărora Kremlinul ar fi folosit livrările de gaze ca armă politică împotriva altor țări.

Liberalizarea pieței gazelor ar afecta negativ Gazprom și Moldovagaz, filiala sa din Moldova care deține și operează rețeaua de gaze a țării și cumpără și vinde transporturi. De asemenea, Moscova ar prefera ca Moldova să renunțe la acordul privind Zona de liber schimb cu UE și să semneze în schimb cu rivala – Uniunea Economică Eurasiatică. Moscova consideră că Moldova intră în sfera sa de influență și se consideră protectoarea populației vorbitoare de limbă rusă din statul separatist Transnistria, unde păstrează un mic contingent militar.

Dmitri Kozak, un oficial de rang înalt de la Kremlin care conduce relațiile Moscovei cu statele post-sovietice, a purtat negocieri săptămâna trecută cu oficialii moldoveni care nu au reușit să ajungă la un compromis privind prețul gazelor.

Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al lui Putin, a declarat că oferta Gazprom a fost „atent calibrată, clară, justificată și, din punct de vedere al prețului, extrem de favorabilă părții moldovenești”, potrivit Interfax.

Moldova a primit marți primul său transport de gaze dintr-o sursă non-rusă, cumpărând 1 milion de metri cubi de la PGNiG din Polonia, via Ucraina, într-o licitație care a ocolit Moldovagaz. Acest lucru, pe lângă un alt transport de probă din România, a venit după săptămâni de discuții de criză cu oficialii UE pentru ca Bruxelles-ul să ofere sprijin financiar suplimentar și pentru ca statele membre să pună gaze la dispoziție. Guvernul Republicii Moldova se teme de tulburări în masă în această iarnă, fie din cauza lipsei de gaz, fie din cauza prețurilor  ridicate pentru încălzire și energie.

Rușii lovesc țara în cel mai slab punct al său, în cel mai prost moment posibil„, a declarat un oficial implicat în negocieri.

Natalia Gavrilița, prim-ministrul Republicii Moldova, va conduce joi o delegație la Bruxelles pentru discuții, în contextul în care se discută despre creșterea nivelului de granturi și împrumuturi acordate de UE. Oficialii moldoveni se vor întâlni miercuri, la Sankt Petersburg, cu directorul general al Gazprom, Alexei Miller. Diplomații UE au îndemnat țara să nu semneze un nou acord pe termen lung cu compania rusă și să găsească, în schimb, soluții pe termen scurt pentru a face față iernii. Însă analiștii din industrie au pus la îndoială faptul că livrările suplimentare din partea membrilor UE vor fi suficiente pentru a suplini exporturile rusești, în timp ce costurile de pe piața spot vor fi probabil prohibitive fără subvenții semnificative.

Pawel Majewski, directorul executiv al PGNiG, a declarat că societatea este „pregătită să participe la următoarele runde de licitații” pentru aprovizionarea cu gaze a Moldovei.

Prim-ministrul Republicii Moldova confirmă că Maia Sandu este implicată în procesul de negociere privind achiziționarea de gaze

Prim-ministrul Republicii Moldova, Natalia Gavrilița, a declarat că șefa statului Maia Sandu se implică în procesul de negociere privind achiziționarea de gaze naturale, însă rolul principal conform atribuțiilor îi revine Guvernului.

Nu putem spune că doamna președinte nu este implicată în acest proces, însă rolul principal conform atribuțiilor îi revine Guvernului”, a declarat Gavrilița într-o emisiune TV, transmite Știri.md cu referire la unimedia.info.

În primul rând, noi toți lucrăm într-o echipă, deci pentru prima dată în foarte mulți ani noi avem un Președinte, un Parlament și un Guvern care lucrează împreună într-o echipă asupra aceleași agende și viziuni de dezvoltare. Aceasta înseamnă că chiar dacă negocierea contractului ține de Guvern și MoldovaGaz, oricum noi în toată această perioadă am discutat inclusiv cu doamna președinte și colegii din Parlament pentru că acestea sunt subiecte care vizează întreaga țară și vizează cetățenii noștri. De aceea, nu putem spune că doamna președinte nu este implicată în acest proces, însă rolul principal conform atribuțiilor îi revine Guvernului”, a declarat Gavrilița.

Anteriot, Președinta Maia Sandu a declarat că negocierea noului contract cu Rusia privind achiziționarea de gaze naturale este responsabilitatea MoldovaGaz.

Este o formulă care este stabilită deja și este vorba despre relații comerciale contractuale între două instituții”, a declarat șefa statului.

PE ACELAȘI SUBIECT:

DISTRIBUIE ARTICOLUL!

One thought on “Moldova, la prima achiziție din istorie de gaze din surse alternative. ULTIMA ofertă a Gazprom

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *