Mobilizare de forțe la Ministerul Sănătății! Pregătirile pentru gestionarea valului 5, în linie dreaptă. Rafila (Sănătate): „Este esențial ca spitalele să rămână funcționale!”

Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila a organizat, astăzi, împreună cu secretarul de stat, Adriana Pistol, și cu președintele interimar al Casei Naționale de Asigurări de Sănătate (CNAS), Adela Cojan, videoconferințe cu directorii direcțiilor de sănătate publică județene, respectiv a Municipiului București, și cu managerii spitalelor, informează Ministerul Sănătății, într-un comunicat. Potrivit sursei citate, aceștia au discutat despre centrele de evaluare a pacienților COVID și despre pregătirea spitalelor pentru a acorda servicii medicale atât pentru bolnavii infectați cu virusul SARS-CoV-2 cât și pentru cei cu alte patologii, pentru a evita situația din valurile precedente care a dus la o mortalitate acută. Ministrul Sănătății consideră foarte importante centrele de evaluare ambulatorie, în care pacienții infectați vor fi investigați și vor beneficia de tratament astfel încât să nu se mai producă supraaglomerarea secțiilor de spital.

„Ne gândim la cele mai bune soluții atât pentru pacienții infectați cu virusul SARS-CoV-2 cât și la cei care au alte afecțiuni. Este esențial ca spitalele să rămână funcționale. Pacienții cu alte patologii trebuie să aibă acces în continuare la serviciile medicale”, a spus Ministrul Sănătății.

Secretarul de stat Adriana Pistol a precizat, de aseamenea, că e important ca pacienții diagnosticați cu COVID-19 să ajungă în ziua în care au primit ezultatul într-un centru de evaluare pentru a primi tratamentul adecvat formei de boală cât mai repede. Astfel, pot fi prevenite cazurile severe. Adela Cojan, președintele interimar al CNAS, a sublinat, la rândul său, că „bolnavii infectați cu virusul SARS-CoV-2 nu vor avea nevoie de bilet de trimitere pentru a merge în centrele de evaluare”. „Vor fi evaluați și tratați gratuit atât pacienții asigurați, cât și cei neasigurați”, a explicat Cojan.

Ministerul Sănătății va realiza centralizarea situației centrelor de evaluare și va pune la dispoziția cetățenilor o hartă interactivă cu acestea cât mai rapid. Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, a declarat luni, la Antena 3, că estimările specialiștilor în sănătate publică este că numărul de cazuri de coronavirus din valul 5 va fi de două ori mai mare decât numărul de cazuri din valul 4. O creștere mai rapidă a infectărilor este de așteptat să aibă loc în România începând cu jumătatea lunii ianuarie, iar introducerea certificatului verde ar fi putut limita răspândirea virusului, a adăugat ministrul.

Deja cazurile cresc, important e daca ajungem la o crestere galopanta. Probabil ca in jurul datei de 15 ianuarie vom incepe sa asistam la o crestere mai rapida numarului de cazuri. In valul 4 am avut cca 400.000 de imbolnaviri confirmate. Cate imbolnaviri vom avea in valul 5 ramane de vazut. Noi estimam probabil o dublare a numarului de cazuri in valul 5”, a afirmat Rafila. „Certificatul verde ar fi putut sa limiteze cresterea si asta oferea o relaxare a sistemului sanitar si nu l-ar putea fi pus in pericol asa cum ar putea fi daca numarul de infectari este mare”, a adăugat ministrul Sănătății.

Rafila a mai declarat luni, la Antena 3, că este atributul Parlamentului să decidă introducerea sau nu a certificatului verde, demnitarul precizând că „există un blocaj” în acest sens. Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila (PSD), a declarat luni, la Antena 3, că este atributul Parlamentului să decidă introducerea sau nu a certificatului verde, demnitarul precizând că „există un blocaj”.

„In legatura cu certificatul verde, este atributul Parlamentului sa ia o decizie. In prezent este o lege in Camera Deputatilor, care a fost respinsa de Senat. Probabil ca exista un blocaj la nivel legislativ si atunci cand a existat o propunere tehnica din partea Ministerului Sanatatii si a INSP, ea ar fi trebuit sa fie sau nu imbratisata incat sa poata sa isi faca efectul cand se inregistreaza o crestere care ar putea sugera un val pandemic important”, a spus Rafila. „Cu cât întârzie adoptarea unui astfel de document, certificat electronic COVID, sigur că şi eficacitatea lui devine tot mai puţin relevantă”, a adăugat ministrul Sănătății.

Rămâne să vedem dacă acest trend crescător se confirmă, dacă se va accelera transmiterea şi, atunci, sigur, că trebuie să găsim şi soluţii la situaţia de fapt”, a mai afirmat Rafila.

Premierul Nicolae Ciucă a declarat recent că Parlamentul este cel care ar urma să ia o măsură în privinţa certificatului verde la locul de muncă, însă a amintit că deja Legislativul este în vacanţă.

Există o ordonanţă de urgenţă în Parlament şi un proiect de lege în Parlament. Ca atare, până ce nu se finalizează unul dintre ele, decizia a rămas să fie luată în funcţie de situaţie şi, în funcţie de situaţie, vom proceda în aşa fel încât ceea ce există ca măsuri în momentul de faţă să poată fi aplicate„, a afirmat Ciucă.

Preşedintele PNL Bucureşti, Ciprian Ciucu, a afirmat la finalul anului trecut că „tărăgănarea” adoptării certificatului verde COVID în Parlament demonstrează „o profundă criză de leadership, în care o mega coaliţie nu poate impune o măsură simplă şi de bun simţ, din calcule electorale”.

„Liderii adevăraţi îşi asumă inclusiv decizii nepopulare, dar corecte, pentru că nu sunt lideri pentru a-şi conserva încrederea populaţiei, ci pentru a lua deciziile bune pentru societate. Într-o ţară cu o rată de vaccinare ca a noastră nici nu trebuie să mai stăm la discuţii. Iar şoşocii şi alţi vadimi mai mici ar trebui luaţi pe sus pentru subminarea sănătăţii publice. Altfel, am putea conduce ţara pe bază de sondaje de opinie şi bruma asta de democraţie să denatureze în forma ei platoniană corespunzătoare, anarhia. Şi aşa nu suntem foarte departe de anarhie, iar autoritatea publică doar autoritate nu mai este”, a scris Ciucu, marţi, pe Facebook.

Preşedintele Senatului, Florin Cîţu, afirma, la rândul său, că liberalii susţin orice proiect de lege privind introducerea obligativităţii certificatului COVID la locul de muncă care să crească rata vaccinării şi doresc ca acesta să fie dezbătut şi votat în Parlament. El sublinia că actuala coaliţie guvernamentală are o majoritate de 70% în Legislativ.

DISTRIBUIE ARTICOLUL!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.