„Mitingul epuizării” în Piața Victoriei: Federaţia Sanitas a pichetat Guvernul

Reprezentanţi ai Federaţiei Sanitas au pichetat, marți, Guvernul, nemulţumiţi de „strategiile de criză incoerente, promisiunile neonorate, deciziile politice luate fără consultarea partenerilor sociali”. Acţiunea este intitulată „Mitingul epuizării”, sindicaliştii susţinând că atât salariaţii, cât şi pacienţii şi societatea în general sunt epuizaţi „din cauza bâlbelor nesfârşite ale factorilor de decizie în ceea ce priveşte gestionarea pandemiei la nivel naţional”.

Marţi, 3 noiembrie 2020, la ora 11.oo, Federaţia Sanitas pichetează Guvernul României într-un ultim gest de conştientizare a factorilor responsabili că aşa nu se mai poate! Protestul Sanitas se va desfăşura sub denumirea ”Mitingul epuizării” pentru că ne-au epuizat: strategiile de criză incoerente, promisiunile neonorate, deciziile politice luate fără consultarea partenerilor sociali!”, a arătat Federaţia Sanitas.

Sindicaliştii susţin că salariaţii din sistemul sanitar şi din sistemul de asistenţă socială sunt epuizaţi „pentru că luptă de mai bine de 8 luni pe un front în permanentă schimbare, fără a li se respecta dreptul la odihnă, la protecţie, la remunerarea corectă a muncii, sunt cu atât mai epuizaţi cu cât pierd din ce în ce mai des colegi dragi, care nu mai fac faţă luptei cu virusul ucigaş din cauza stresului la care sunt supuşi, stres care le slăbeşte capacitatea de apărare”.

Pacienţii noştri sunt epuizaţi de lipsa predictibilităţii în ceea ce priveşte posibilităţile de tratament pentru afecţiunile cronice sau urgenţe, de lipsa unor măsuri coerente în ceea ce priveşte strategia de limitare a răspândirii noului virus, de lipsa de coerenţă în ceea ce priveşte conduita şi paşii de urmat în cazul infectării cu SARS-COV-2. Deşi suntem cu fiecare zi mai obosiţi şi mai puţini, deşi lipsa aprecierii ne demobilizează cumplit, deşi în loc de măsuri care să ne protejeze şi să ne asigure securitatea la locul de muncă Guvernul ia măsuri care să ne limiteze drastic posibilitatea de a ne clama şi apăra drepturile, noi, reprezentanţii salariaţilor din sănătate şi asistenţă socială, pentru că am epuizat deja toate căile de dialog social, vom fi mâine în stradă pentru a ne apăra drepturile şi pentru a ne recâştiga demnitatea!”, au adăugat reprezentanţii Sanitas.

PE ACELAȘI SUBIECT:

DISTRIBUIE ARTICOLUL!
  •  

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *