Minoritățile răspund „Prezent!” la apelul prefectului Jeacă. Eveniment CARITABIL de amploare, la Constanța! Antoniadis: „Suntem mulți implicați pentru că mulți oameni au nevoie de ajutor!”

Instituția Prefectului Constanța organizează un târg de binefacere. Evenimentul caritabil va avea loc duminică, 9 iunie, de la ora 11:00, la mall VIVO! iar co-organizatorii sunt numeroși: Consulatul General al Republicii Turcia la Constanța, Consulatul General al Federației Ruse la Constanța, Consulatul Onorific al Estoniei, dar și organizațiile minorităților naționale, precum comunitatea elenă Elpis Constanța, Uniunea Democrată a Turco-Tătarilor Musulmani, Forumul German, Partida Romilor ș.a.m.d.

„Comunitatea elenă din Constanța răspunde tot timpul „Prezent!” la astfel de evenimente. Fie că le organizăm noi, cum facem de mai multe ori anual, fie că sunt organizate de alte instituții și autorități, nu suntem absenți pentru că suntem conștienți că numărul celor nevoiași nu este foarte mic. De la nevoi materiale, la alte probleme ale vieții, cum ar fi boala sau invaliditatea, trebuie să fim alături de semenii noștri”, a spus președintele comunității elene „Elpis” Constanța, Anton Traian Antoniadis, pentru TOMIS NEWS.

Potrivit prefectului Constanței, Dumitru Dan Jeacă, fondurile strânse la evenimentul de duminică se vor îndrepta către Centrul școlar de educație incluzivă „Albatros”. Acest centru este destinat calificării celor care nu sunt productivi din cauza invalidității, având profil profesional pentru elevi cu deficienţe neuropsihice.

targ binefacere

CITEȘTE ȘI:

DISTRIBUIE ARTICOLUL!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.