Spread the love

Partidele politice parlamentare nu au ajuns până acum la un consens, astfel încât să fie modificată Legea offshore, iar investitorii din Marea Neagră să înceapă extracţia de gaze, a declarat ministrul Economiei, Energiei şi Mediului de Afaceri, Virgil Popescu.

Popescu a repetat încă o dată ceea ce a spus de mai multe ori, încă din toamnă, de la preluarea mandatului, respectiv faptul că Guvernul nu are de gând să modifice Legea offshore, iar acest lucru va putea fi făcut doar în Parlament.

„Am participat la facerea Legii offshore în Parlament. Am fost şi sunt deputat. După părerea mea, acea Lege offshore era ok, acceptată de companii. A venit Ordonanţa 114 care a pus în cap practic orice liberalizare, orice tendinţă de investiţii în România. Ne-am angajat că deblocăm investiţiile în Marea Neagră şi pentru asta am spus că este nevoie de două lucruri. O dată, abrogarea Ordonanţei 114. A făcut Guvernul acest lucru imediat ce a venit la guvernare. Şi al doilea lucru: modificarea Legii offshore, dacă se doreşte acest lucru, dar acest lucru nu se poate face de către Guvern, ci doar în Parlament. Pentru că, dacă Guvernul, prin absurd, dă Ordonanţă de Urgenţă şi modifică, ajunge în Parlament şi Parlamentul, observaţi ce probleme sunt cu Legea carantinei şi izolării, vă daţi seama ce bucurie ar fi în Parlament. (…) În Parlament trebuie ajuns la un consens cu toate forţele politice în aşa fel încât acea modificare a Legii offshore să fie acceptată şi să întrunească consensul politic sau marea majoritate, 80%-90% din Parlament. Atâta timp cât acest consens nu există, şi nu există, că astfel s-ar fi realizat, nu are rost să discutăm. (…) Trebuie să fim conştienţi că aceasta este o oportunitate extraordinară pentru România, dar că nu va rămâne aşa pentru totdeauna. Şi, în condiţiile în care tranziţia energetică este din ce în ce mai aproape, în contextul valorificării preţului la gazele naturale, trebuie să ne dăm seama că vine un moment când acest lucru este cel mai valoros lucru pentru România şi pentru statul român”, a spus Virgil Popescu.

Ministrul a mai arătat că diul de afaceri doreşte să colaboreze cu autorităţile pentru ca Legea offshore să fie modificată, astfel încât proiectele din Marea Neagră să fie deblocate.

În Marea Neagră românească există zăcăminte de gaze estimate de Agenţia Naţională de Resurse Minerale la aproximativ 200 de miliarde de metri cubi.

OMV Petrom şi ExxonMobil sunt parteneri egali în proiectul de explorare a zăcământului de mare adâncime Neptun Deep din Marea Neagră, estimat la 42 – 84 de miliarde de metri cubi de gaze. Spre comparaţie, România produce în prezent circa 10-11 miliarde de metri cubi de gaze pe an. Anul trecut, ExxonMobil şi-a anunţat intenţia de a se retrage din România. La rândul lor, reprezentanţii OMV Petrom au susţinut că extracţia gazelor din perimetrul Neptun Deep va deveni incertă, dacă nu va fi modificată Legea offshore.

PE ACELAȘI SUBIECT:

Facebook Comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *