Spread the love

Birourile externe de turism ale României vor fi desființate, ministrul Mircea Titus Dobre susținând că a decis închiderea tututor cele 11 birouri de turism ale României din străinătate.

Turoperatorii cred că miniștrii au nevoie să se consulte cu ei pentru că nu au experiență în turism și, sfătuiți de consilieri care nici ei nu se pricep, riscă să ia decizii greșite, așa cum s-a întâmplat și în cazul reprezentanțelor de promovare externă.

„Trebuie să promoveze România în exteriorul ei, să vină cu o strategie pentru a putea ca România să aibă o imagine cât mai bună, coerentă, eficientă. Eu am făcut un audit personal în urma raportului Curții de Conturi, sunt 22 de pagini, între 2012 și 2015. De aici a plecat această decizie, datorită faptului că aceste birouri externe nu aveau nici o restricție pe absolut nimic”, a explicat, vineri, Mircea Titus Dobre, la postul public de televiziune.

De partea cealaltă, opt șefi de birouri de turism externe au luat foc, în aceeași zi, pe ministrul constănțean. Șefii din Berlin, Moscova, Roma, Paris, Londra, Varșovia, Viena și New York au reacționat vehement, susținând că Dobre „a preluat selectiv paragrafe dintr-un raport de audit și le-a prezentat ignorând explicațiile care au fost transmise de mai multe ori și care prezintă realitatea obiectivă. Practic, domnul ministru își acuză predecesorii de neglijență în serviciu”.

„Birourile de turism nu au avut și nu au bugete proprii, toate sumele necesare pentru desfășurarea activității sunt virate de minister în baza necesarului de fonduri aprobat de direcțiile de specialitate. Discrepanța dintre chirille plătite pentru sediile birourilor este rezultatul condițiilor pietei imobiliare și nu a alegerii șefilor de birou. Faptul că nivelul chiriei la Varșovia este inferior celui de la Londra este ceva normal, deci ‘discrepanțele’ de care vorbește domnul ministru nu sunt rezultatul vreunui abuz. Menționăm că închirierea sediului biroului sau a locuinței de serviciu se face cu aprobarea ministerului după o procedură în care sunt implicate mai multe direcții și ordonatorul de credite. Suntem convinși că nivelul cheltuielilor birourilor este similar sau inferior cu cel al altor reprezentanțe în străinătate ale României, din țările respective. Faptul că birourile nu primesc fondurile necesare de la minister pentru achitarea facturilor și ca urmare se acumulează restanțe nu este imputabil șefilor de birou. Domnul Ministru acuză că birourile nu au pus la dispoziție conducerii contractele de închiriere. În fapt, la solicitarea ministerului contractele au fost trimise de trei ori în 2016 și de două ori în 2017”, au mai explicat cei opt șefi de birouri.

Facebook Comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *