Ministrul Apărării din Norvegia a demisionat. Nu din cauza Rusiei: A avut o relație cu o elevă de liceu

Guvernul norvegian a anunţat, sâmbătă, că ministrul Apărării, Odd Roger Enoksen, a demisionat din cauza unei relaţii pe care a avut-o în urmă cu mulţi ani cu o femeie mult mai tânără, în vârstă de 18 ani la vremea respectivă, relatează AFP.

Este o decizie necesară, după ce au apărut dezvăluirile referitoare la această chestiune”, a declarat premierul norvegian, Jonas Gahr Store, în cadrul unei conferinţe de presă în care a confirmat că a acceptat demisia lui Enoksen.

Am făcut mai multe alegeri şi judecăţi greşite şi îmi voi cere scuze fără rezerve pentru faptul că acţiunile mele au făcut viaţa mai dificilă altora”, a declarat Odd Roger Enoksen pentru agenţia de presă NTB, sâmbătă.

Enoksen a început relaţia amoroasă în 2005, când partenera sa era încă elevă de liceu, în vârstă de 18 ani, potrivit cotidianului VG. Clasa ei a mers într-o excursie la Parlamentul Norvegiei, din capitala Oslo, iar acolo l-a întâlnit pe politicianul Partidului de Centru, care avea 50 de ani la acea vreme. După excursie, tânăra şi Enoksen au început ceea ce avea să devină o relaţie foarte apropiată şi sexuală, a scris VG.

Femeia, acum trecută de 30 de ani, a detaliat relaţia lor pentru cotidian, spunând că s-a simţit impresionată de Enoksen datorită interesului ei pentru politică şi că acesta „şi-a folosit puterea şi poziţia pentru a obţine ceea ce îşi dorea”. Potrivit femeii, s-au întâlnit de cel puţin 12 ori în biroul politicianului, între sfârşitul anului 2006 şi 2007, în timp ce acesta era ministrul Energiei, unele dintre întâlniri implicând „acte sexuale”.

Enoksen a confirmat pentru VG că ea l-a vizitat în biroul lui şi a spus că s-ar fi putut vorbi despre o natură lascivă. El a negat, totuşi, să fi existat vreun aspect fizic al relaţiei. Fostul ministrul al Apărăii a susţinut în schimb că nu au devenit intimi decât după ce a părăsit guvernul în 2007 şi a subliniat că relaţia nu a fost una „în care eu eram într-o poziţie de putere asupra ei”.

Premierul Store a declarat reporterilor că Enoksen nu l-a informat despre această situaţie înainte de a fi numit ministru al Apărării în urma alegerilor generale de anul trecut, adăugând că informaţiile ar fi condus la o „concluzie diferită”. Store a mai precizat că doreşte să găsească un nou ministru al Apărării cât mai curând posibil.

DISTRIBUIE ARTICOLUL!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *