Spread the love

Senatorii s-au întrunit marți pentru a dezbate moţiunea simplă intitulată „Democraţia românească în derivă. Cu Vela ruptă, în timp de pandemie”, depusă de parlamentarii social-democraţi împotriva ministrului de Interne, Marcel Vela. Ședința de plen a Senatului a început cu prezența a 71 de senatori, iar textul moțiunii a fost citit de senatorul PSD Radu Oprea.

Semnatarii moţiunii solicită demisia ministrului de Interne, susţinând că prin ordonanţele militare emise a fost luat „un lung şir de decizii contradictorii” şi au fost impuse o serie de interdicţii pe care, ulterior, le-a anulat. Social-democraţii mai susţin că datele despre pandemie au fost „falsificate”.

„Acest grup (de Comunicare Strategică – n.r.), aflat sub autoritatea ministrului marcel Vela, falsifică în mod debiberat realitatea prin omisiunea unor informațiile esențiale”, se arată în moțiune.

Senatorii PSD apreciază că numele ministrului Marcel Vela este cvasi-sinomin cu „haosul” și că acesta a făcut din amenzi „o taxă mascată pe coronavirus”. Potrivit acestora, structurile coordonate de Marcel Vela „nu au pregătit ţara pentru pandemie, pentru că au minimalizat riscul de pandemie în pofida avertizărilor OMS (…), nu s-au ocupat de achiziţionarea echipamentelor de protecţie pentru personalul medical şi nu au achiziţionat la timp teste şi aparatura de testare pentru noul coronavirus”. De asemenea, o altă acuză adusă ministrului Vela şi Guvernului PNL este depunerea cu întârziere a proiectului de lege pentru reglementarea stării de alertă „întârziere care a determinat trei zile de vid legislativ”.

De partea cealaltă, Vela i-a acuzat pe senatorii PSD în timpul dezbaterii moțiunii simple depusă împotriva sa că avertizase Executivul PSD că nu au pregătit țara pentru pandemie, iar DSU o avertizase pe Viorica Dăncilă.

„Virusul, doamenor și domnilor senatori PSD, să știți că nu alege între stânga și dreapta, între PSD și PNL. Văd că vorbiți despre ură, despre o așa-zisă ură a mea împotriva românilor, cum spuneți dvs și numiți în moțiune… Această ură a reieșit chiar din textul moțiunii. Fiecare frază este plină de ură. Nu mi-am creat alte așteptări, dar am sperat într-o perspectivă optimistă. Nu vreau să cred că aceste clipe, doar pentru că aveți o doză prea mare de odihnă, vă doriți să folosiți acest moment greu pentru a deschide o luptă electorală a acuzelor. (…) Dvs ați fost la guvernare, dvs nu ați pregătit țara pentru pandemie. (…) Cifrele arată că am luat cele mai bune măsuri, reprezintă realitatea care nu poate fi contestată. Cum ar fi arătat statistica cu Viorica Vasilica Dăncilă premier al României? Scopul nostru a fost acela de a-i proteja pe cei vulnerabili. În aceste momente, să fiu ministrul Afacerilor Interne reprezintă cea mai importantă misiune a vieții mele”, a declarat Marcel Vela.

Vela le-a mai transmis senatorilor PSD care au iniţiat moţiunea simplă împotriva sa că, deşi în prezent au majoritatea în Senat, în următorul mandat legislativ numărul lor va fi la jumătate. El i-a spus şi senatorului Titus Corlăţean să se asigure că mai prinde un loc în Parlament.

A fost o zi plină de ciocniri între senatorii PSD și PNL, în care UDMR s-a poziționat clar: în favoarea moțiunii. De exemplu, senatorul Cseke Attila a acuzat că Guvernul liberal nu a păstrat legătura cu partidele parlamentare în perioada de gestionare a crizei sanitare, dar şi faptul că în perioada stării de urgenţă „am avut parte de bâlbe, puncte de vedere şi contradicţii, cetăţenii şi societatea au fost derutate, autoritatea statului şi a Ministerului de Interne a avut mult de suferit”.

La votul de marți seară al Senatului privind moțiunea împotriva ministrului Vela, dintr-un total de 136 de senatori, au fost prezenți 100, au votat 95 și s-au înregistrat 65 de voturi pentru, 25 împotrivă și 5 abțineri.

Spre deosebire de moțiunea de cenzură care duce la căderea Guvernului, moțiunea simplă are ca efect doar adresarea unui avertisment politic cu scopul de a remedia o situație eronată fără a creea de partea Guvernului obligația de a o respecta.

Până în prezent au mai fost depuse două moțiuni simple împotriva lui Florin Cîțu (Finanțe Publice) și Adrian Oros (Agricultură), ambele fiind adoptate. Luni, 25 mai, au avut loc dezbaterile în Camera Deputaților pe moțiunea împotriva ministrului Educației, Monica Anisie, votul pentru această moțiune fiind stabilit pentru miercuri, 27 mai.

CITEȘTE ȘI:

Facebook Comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *