Ministerul Muncii: Peste 2.000 de oameni au suferit accidente de muncă în prima jumătate a lui 2021

Peste 2.000 de oameni au suferit accidente de muncă în primele șase luni ale anului, iar 41 dintre ei nu au mai putut fi salvați. Cele mai multe accidente mortale sunt în construcții. Un număr de 2.055 persoane au suferit accidente de muncă în primele şase luni ale acestui an, cu 13,3% mai mic comparativ cu aceeaşi perioadă anului 2020, 41 dintre acestea pierzându-şi viaţa (minus 59,4%), conform statisticilor Ministerului Muncii şi Protecţiei Sociale.

Sectoarele economiei naţionale în care au fost înregistrate cele mai multe accidente de muncă au fost: Comerţ cu amănuntul, cu excepţia autovehiculelor şi motocicletelor – 189 de accidentaţi (9,2% din totalul accidentaţilor din economia naţională), Construcţii de clădiri – 130 accidentaţi (6,3% din total), transporturi terestre şi transporturi prin conducte – 110 (5,4% din total) şi fabricarea autovehiculelor de transport rutier, a remorcilor şi semiremorcilor – 96 de accidentaţi (4,7% din total).

Cele mai multe accidente mortale de muncă au avut loc în sectoarele: Construcţii de clădiri – 6 accidentaţi mortal (14,6% din totalul accidentaţilor mortal din economia naţională), Silvicultură şi exploatare forestieră – 4 accidentaţi mortal (9,8% din total) şi Lucrări de geniu civil – 4 accidentaţi mortal (9,8% din total). Un număr mare de accidentaţi în muncă s-a înregistrat în Bucureşti – 493 accidentaţi, reprezentând 24% din totalul accidentaţilor pe ţară, şi în judeţele Braşov – 122 accidentaţi (5,9% din total), Maramureş – 81 accidentaţi (3,9% din total) şi Sibiu – 78 (3,8% din total),.

Cel mai mare număr de persoane care şi-au pierdut viaţa în accidente de muncă s-a înregistrat în primul semestru în judeţele Bistriţa-Năsăud – 3 accidentaţi mortal, reprezentând 7,3% din totalul persoanelor accidentate mortal pe ţară, Buzău – 3 accidentaţi mortal (7,3% din total), Alba – 3 (7,3% din total), Argeş – 3 (7,3% din total) şi municipiul Bucureşti – 3 accidentaţi mortal (7,3% din total). Din punct de vedere al vârstei persoanelor accidentate, analiza accidentelor de muncă a evidenţiat faptul că persoanele cu vârsta cuprinsă între 40-50 ani şi cele cu vârsta cuprinsă între 50-60 de ani de ani au deţinut ponderea cea mai mare, de 27,9%, respectiv 26,7% din totalul persoanelor accidentate în primele 6 luni ale anului 2021. Persoanele din grupa de vârstă 50-60 de ani au avut procentul cel mai mare, de 40% din totalul accidentaţilor mortal.

Analiza accidentelor din punct de vedere al vechimii la locul de muncă a relevat faptul că 1.386 persoane, adică 67,5% din totalul accidentaţilor, sunt lucrători cu o vechime de până la 5 ani (788 persoane accidentate, adică 38,4% din totalul accidentaţilor, au vechime la locul de muncă între 1-3 ani), iar cei din grupele de vechime 5-10 ani, respectiv 10-20 de ani, au reprezentat 14,7% din totalul accidentaţilor (303 persoane), respectiv 11,8% din totalul accidentaţilor (242 persoane).

CITEȘTE ȘI:

DISTRIBUIE ARTICOLUL!

One thought on “Ministerul Muncii: Peste 2.000 de oameni au suferit accidente de muncă în prima jumătate a lui 2021

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *