Ministerul Finanțelor: România s-a împrumutat mai SCUMP în iulie de pe piețele externe

România a împrumutat, prin Ministerul Finanțelor, în iulie, 3,5 miliarde euro, de pe piețele externe. Dacă ne uităm la emisiunea pe 20 de ani, comparativ cu cea din aprilie, statul s-a împrumutat mai scump. Dacă atunci a fost o dobândă de 2,75%, în iulie s-a ridicat la 2,875%/an. Conform informațiilor transmise pentru hotnews.ro de Ministerul Finanțelor, subscrierea s-a ridicat la 8,5 miliarde euro, prin participarea unui număr de peste 365 de investitori.

Emisiunea a fost realizată în două tranșe, din care 2 miliarde euro cu maturitatea de 9 ani, cu un randament de 1,756% și o rată de dobândă de 1,750% pe an și 1,5 miliarde euro cu maturitatea de 20 ani, cu un randament de 2,992% și o rata de dobândă de 2,875% pe an. Din punct de vedere al tipurilor de investitori, spune Ministerul, pentru ambele tranșe se distinge preponderența investitorilor de tipul “real money”, respectiv fonduri de active administrate privat care au o pondere în cadrul maturităților de 9 și 12 de ani de 73% și respectiv 84%. Totodată băncile comerciale și private au o alocare de 13% și 4%, fondurile speculative și brokerii au beneficiat de o alocare de 6% și 7%, fondurile de pensii și companiile de asigurări au o distribuție de 2% și 2%, iar alte categorii de investitori printre care și instituții oficiale dețin 6% și respectiv 3%.

De unde au provenit investitorii

În ceea ce privește distribuția geografică a investitorilor, pentru maturitatea de 9 ani, aceasta a fost următoarea:

Marea Britanie și Irlanda 46%

Germania și Austria 12%,

CEE (excluzând România) 8%,

țările nordice 7%,

SUA 6%,

România 5%,

Franța 5%,

Europa de Sud 3%,

Benelux 3%,

Elveția 3%

2% restul statelor.

Pentru maturitatea de 20 ani, distribuția geografică a investitorilor a fost următoarea:

Marea Britanie și Irlanda 65%

Germania și Austria 10%
SUA 6%

CEE (excluzând România) 3%

țările nordice 3%

Franța 3%

Benelux 3%

Elveția 3%

România 2%

Europa de Sud 1%

restul statelor 1%.

PE ACELAȘI SUBIECT:

DISTRIBUIE ARTICOLUL!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *