Ministerul Antreprenoriatului și Turismului: Acordurile de plată pentru programul HoReCa au început să fie transmise beneficiarilor

Acordurile de plată pentru programul HoReCa au început să se transmită de marţi, în cadrul aplicaţiei electronice de înscriere. Plăţile vor fi efectuate în conturile beneficiarilor începând cu data de 20 decembrie, a anunţat Ministerul Antreprenoriatului şi Turismului.

Începând de astăzi, în cadrul aplicaţiei electronice de înscriere, se transmit acordurile de plată pentru programul HoReCa. Pentru creditele bugetare disponibile în acest moment, în valoare de 1 miliard de lei, s-a aplicat prorata în procent de 46,87% din sumele contractate”, se arată într-o postare publicată pe pagina de Facebook a instituţiei.

Din 8.369 de antreprenori care au primit scrisoare de acceptare, 8.100 deja au trimis contractele semnate înapoi către minister. Anul acesta va fi plătită suma de 1 miliard de lei către antreprenorii din HoReCa, urmând ca la începutul anului viitor să fie plătită şi diferenţa de aproximativ 1,2 miliarde de lei, în conformitate cu numărul dosarelor depuse şi aprobate, a precizat ministrul Antreprenoriatului şi Turismului, Constantin-Daniel Cadariu, conform unui comunicat al ministerului.

PE ACELAȘI SUBIECT:

DISTRIBUIE ARTICOLUL!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.