Spread the love

Senatorul social-democrat constănțean Ștefan Mihu, la final de an, consideră că în 2020 trebuie să ne revenim în fire. Parlamentarul arată că odată cu venirea PNL la putere profesioniștii sunt înlocuiți cu fidelii de partid și, totodată, ca nerealizare a anului care trece a făcut referire la alegerile europarlamentare, punctând faptul că europarlamentarii PNL sunt în slujba Germaniei, Franței, Dumnezeu mai știe cui.

CITEȘTE ȘI:

„Pentru 2020, îmi doresc să ne revenim în fire, iar românii să înțeleagă faptul că țara o ia pe o traiectorie greșită. Am înțeles votul de la alegeri, dar acum vedem că aproape în fiecare zi avem de la guvernanți câte o veste proastă. Profesioniștii sunt dați afară și înlocuiți cu fidelii de partid, care nu au aptitudini, pe partea fiscală avem o debandadă… Am înțeles că trebuie să avem buget până la 31 decembrie, dar știm că… graba strică treaba. Probabil vom avea o mulțime de rectificări bugetare, pentru că tot bugetul este construit prost. În ceea ce privește veștile bune pentru 2019, mă bucur că am reușit să menținem la prezidențiale numărul de voturi pe care l-am avut în 2016, iar ca nerealizări… cred că aici avem mai multe: nu am știut să comunicăm lucrurile bune pe care le-am făcut, iar asta s-a văzut la alegerile europarlamentare pe care nu cred că meritam să le pierdem. Europarlamentarii PSD lucrează pentru țară, spre deosebire de ceilalți, care sunt în slujba Germaniei, Franței, Dumnezeu mai știe cui… Să avem un an nou cu împliniri și, în 2020, să ridicăm România!”, a spus senatorul Mihu, pentru TOMIS NEWS.

CITEȘTE ȘI:

Facebook Comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *