Spread the love

Prin ordinul prefectului județului Constanța, Silviu Coșa, joi seară a fost convocată ședința de constituire a Consiliului Județean Constanța. La alegerile locale din 27 septembrie, Mihai Lupu din partea PNL a fost ales ca președinte al instituției.

Ședința de joi aseară a avut loc imediat după ce Vergil Chițac a depus jurământul în calitate de primar al Constanței. La eveniment a participat și premierul Ludovic Orban.

Ca de obicei, Mihai Lupu a avut dificultăți în privința exprimării în limba română:

Am să fac apel la domnul prim ministru să ne aplecăm pe rețeaua de sănătate din acest județ. În patru ani vă garantez că fiecare cetățean va avea asigurată asistența pe care trebuie să o aibă în orice moment. Am promis ca minoritățile să fie incluși în programele noastre și în special minoritatea romă. Am promis parteneriat oamenilor de afaceri, în sensul dezvoltării acestui județ. Am promis universităților că vom fi parteneri studenților. Am promis că vom face în această zonă arheologică o mândrie și un punct de atracție al turismului românesc. PNL, împreună cu dvs., consilierii județeni, avem obligația să facem ceea ce trebuie, să deschidem acest județ. (…) Începând de mâine ne apucăm foarte de serios de treabă”, a spus Mihai Lupu.

Consiliul Județean Constanța în mandatul 2020 – 2024 va fi format din următorii:

PNL:

Bola Alexandru Bogdan

Bucovală Enache

Constantinescu Dana Mariana

Crușoveanu Marian

Dima Alexandru Cristian

Geafer Dincer

Guteanu Stere

Gima Stelian

Ilie Cătălin Costel

Opreanu Dorin – Dumitru

Pîrvulescu Florin

Popa Liviu

Scrieciu Mihaela Antoanela

Topolov Gianina Ionela

Zahariuc Cristian

Alianța USR – PLUS:

Bădilă George

Dordea Andrada

Enciu Petre

Nedelcu Ilyus – Edward

Negoi Eugen – Remus

PSD:

Bercaru Nicoleta

Ciobănel Marius Costel

Ciobanu Cosmin

Donțu Gheorghe

Gheorghe Veronica Adriana

Mîrșu Alexandru

Petre Marius – Liviu

Dragnea Marilena

Țuțuianu Marius Horia

PMP:

Palaz Claudiu Iorga

Chiriac Ștefan Cristian

Senopol Virgil – Cristian

PRO România:

Drăgan Leonard

Filipescu Răzvan

Rizea Vasile

ALDE:

Tănase Leonard Florin

PE ACELAȘI SUBIECT:

Facebook Comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *