Consilierii județeni s-au reunit astăzi în ședința ordinară pe luna aprilie, în cadrul căreia au dezbătut o serie de proiecte de hotărâre, iar la finalul ședinței a fost semnat contractul de furnizare microbuze electrice în cadrul proiectului “Dotarea cu microbuze electrice pentru elevi ai unităților de învățământ preuniversitar care funcționează în localitățile eligibile de pe raza Județului Constanța”, finanțat în cadrul PNRR: Fonduri pentru România modernă și reformată. Contractul, în valoare de 24.122.200 lei fără TVA, a fost semnat cu Asocierea QEV TECHNOLOGIES SL în calitate de lider al asocierii și AMPERIO ENERGY SRL.
„Am făcut astăzi un pas important către viitorul transportului școlar în județul Constanța, semnând contractul pentru achiziționarea a 25 de microbuze electrice destinate elevilor. Este o bucurie să vedem că, după doi ani și jumătate de muncă susținută, am ajuns la momentul semnării acestui contract important. În aproximativ șase luni de zile, vehiculele vor ajunge în județ, iar elevii vor experimenta un transport școlar, ecologic, modern și sigur. Microbuzele vor deservi localitățile cu nevoi critice, acolo unde distanța către unitățile școlare este mai mare. Dar nu ne vom opri aici. Ne-am angajat să extindem rețeaua de microbuze ecologice în fiecare comunitate din județul Constanța, garantând că fiecare elev are acces la educație, indiferent de condițiile locale sau financiare. Vom continua să căutăm fonduri suplimentare, deoarece succesul acestui proiect depinde de sursele noastre de finanțare.”– a declarat Mihai Lupu, președintele Consiliului Județean Constanța.
Prevederile contractuale l-a iritat pe candidatul ADU la președinția CJ, Metin Suliman, care a transmis astăzi faptul că „din păcate, nu doar transportatorii îi desconsideră pe elevi, ci și Mihai Lupu, președintele Consiliului Județean Constanța, alături de ceilalți consilieri județeni“.
Uniunea Elevilor Reprezentanți (UER), fosta Asociație a Elevilor din Constanța, a semnalat într-un comunicat de presă transmis luni, 22 aprilie, că președintele Consiliului Județean refuză în continuare să aplice Legea Învățământului care prevede că elevii au gratuitate la transportul județean. Printr-un proiect de hotărâre, care a fost supus votului în ședința de miercuri, adică astăzi, se prevede că NU Consiliul Județean Constanța asigură gratuitatea transportul județean al elevilor, ci Inspectoratul Școlar Județean:
„Or, așa cum au explicat și cei din UER, Inspectoratul Școlar Județean Constanța nu are nicio relație contractuală cu operatorii de transport și nici nu poate dispune vreo sancțiune pentru cei care nu respectă drepturile elevilor la transportul județean. De altfel, și Consiliul Concurenței a avertizat că alocarea fondurilor de la Inspectoratele nu se poate face decât în baza unei scheme de ajutor de stat, schemă care nu există. Președintele Mihai Lupu și consilierii județeni trebuie să ia în considerare și să aprobe amendamentele formulate la acest proiect de hotărâre de către UER, astfel încât drepturile acestora să fie respectate. Bătaia de joc trebuie să înceteze, iar elevii nu mai pot aștepta! Și vedem asta în tot județul nostru! Încă din luna ianuarie, deputatul Bola Bogdan și Forța Dreptei Constanța au solicitat public Consiliului Județean Constanța să atribuie de urgență contractul de transport pe lotul rămas neatribuit. Trei luni mai târziu, CJC a ajuns la aceeași concluzie. Asta înseamnă amatorism la conducerea unui județ, haos în transportul județean și un amatorism care a condus la costuri pentru elevi și părinți”, a subliniat Metin Suliman.
Obiectivul contractului semnat astăzi vizează îmbunătățirea condițiilor de transport pentru elevi, prin furnizarea de microbuze școlare “verzi” (electrice), ecologice, prietenoase cu mediul și cu un consum energetic redus, facilitând astfel accesul copiilor și tinerilor la educație, prin protejarea mediului înconjurător, în același timp. Prin proiect, se dorește crearea unei infrastructuri școlare moderne, prin achiziționarea de microbuze electrice pentru elevi la nivelul unităților de învățământ preuniversitar care funcționează în localitățile eligibile de pe raza județului Constanța.
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google