Mesaj propagandistic de mobilizare în Moldova: România și Ucraina, îndemnate să ELIBEREZE Transnistria

Un mesaj propagandistic de mobilizare circulă în aceste zile în Republica Moldova. „Să eliberăm Transnistria”, e îndemnul scris în limba română și rusă. De asemenea, apar trei steaguri: cel românesc, ucrainean și moldovenesc. Imaginea îi ofensează pe ruși la culme. Imaginea apare în contextul în care tensiunile în Transnistria sunt la un nivel înalt.

Luni sediul Serviciului de Securitate de la Tiraspol (MGB) a fost atacat cu lansatoare de grenade. Un obuz a fost găsit în apropierea clădirii. Ferestrele şi uşile sediului MGB au fost sparte, la fel şi ferestrele unor clădiri din apropiere. Marți, au fost înregistrate noi explozii în Transnistria, unde două turnuri de comunicaţie au fost scoase din funcţiune. De asemenea, o explozie s-a produs și pe aerodromul din apropierea Tiraspolului. După aceea, Consiliul de Securitate al Transnistriei, într-o ședință de urgență, a decis introducerea nivelului „roșu” de amenințare teroristă.

mesaj

Rusia consideră incidentele recente din regiunea separatistă Transnistria a Republicii Moldova drept o tentativă de a atrage această regiune în conflictul mai amplu din Ucraina, a declarat joi purtătoarea de cuvânt a Ministerului de Externe rus, Maria Zaharova, transmite Reuters. Aşa-zisele autorităţi de la Tiraspol au instituit cod roşu de alertă teroristă după producerea mai multor explozii în cursul zilelor de luni şi marţi. Liderul separatiştilor, Vadim Krasnoselski, a dat vina pe anumite grupări care au venit din Ucraina şi a îndemnat la reţinere pentru a evita izbucnirea unui conflict militar.

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat că Rusia încearcă să destabilizeze Transnistria, care se învecinează cu sud-vestul Ucrainei, pentru a pleda apoi pentru intrarea trupelor Moscovei în această zonă prorusă. De asemenea, reprezentanta diplomaţiei ruse a spus că ţări occidentale cer în mod deschis Ucrainei să atace Rusia şi a avertizat că Occidentul ar trebui să ia în serios Moscova atunci când aceasta afirmă că loviturile asupra teritoriului rus vor conduce la un răspuns. În acest context, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, care a comentat remarcile ministrului de externe britanic Liz Truss privind înarmarea Ucrainei, a declarat că a oferi armament greu Kievului ameninţă securitatea continentului european. „Această tendinţă de a inunda Ucraina cu arme, în special cu armament greu, reprezintă acte care ameninţă securitatea continentului şi provoacă instabilitate”, a afirmat Peskov.

Rusia a raportat miercuri o serie de explozii în sudul ţării şi un incendiu la un depozit de muniţii aflat la circa 20 de kilometri de frontiera sa cu Ucraina. Pe de altă parte, Zaharova a acuzat Organizaţia pentru Securitate şi Cooperare în Europa (OSCE) că transmite serviciilor secrete occidentale şi ucrainene informaţii despre localizarea forţelor ruse şi proruse. Ea a menţionat că anchetatorii din autoproclamata „Republică Populară Doneţk”, care este susţinută de Moscova, vor furniza dovezi suplimentare în această privinţă.

OSCE are o misiune de monitorizare în estul Ucrainei, unde separatiştii sprijiniţi de Moscova luptă contra armatei ucrainene începând din 2014, după anexarea peninsulei ucrainene Crimeea de către Rusia.

Federația Rusă se declară îngrijorată față de situația din stânga Nistrului și califică incidentele din ultimele zile drept „atentate teroriste” și „încercări de a implica regiunea în evenimentele din Ucraina”.

Declarațiile au fost făcute într-o conferință de presă de purtătoarea de cuvânt a Ministerului de Externe de la Moscova, Maria Zaharova, transmite tv8.md.

Suntem alarmați din cauza escaladării situației în stânga Nistrului, unde în ultimele zile au avut loc mai multe explozii. Catalogăm aceste acțiuni drept acte de terorism, care urmăresc destabilizarea situației din regiune. Așteptăm o investigație amănunțită și obiectivă a celor întâmplate”, a spus Zaharova.

Condamnăm cu fermitate încercările de a implica Transnistria în ceea ce se întâmplă în Ucraina”, a adăugat purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe.

Trupe ucrainene din Odesa întăresc graniţa cu regiunea separatistă Transnistria

Forţele ucrainene de apărare din regiunea Odesa, în sudul Ucrainei, pe ţărmul Mării Negre, au consolidat frontiera de stat cu Republica Moldova, după incidentele care au avut loc în ultimele zile în regiunea separatistă Transnistria, transmite joi EFE. Măsura a fost luată pe fondul „unei serii de provocări ruse în autoproclamata republică separatistă Transnistria”, a declarat joi Serhii Bratciuk, purtător de cuvânt al administraţiei militare regionale din Odesa, pe contul său de Telegram, citat de agenţia locală Ukrinform.

Regiunea Odesa se învecinează cu Transnistria şi, în ultimele zile, a fost ţinta mai multor bombardamente ruseşti care au distrus o parte din infrastructură. La rândul lor, separatiştii proruşi din Transnistria au anunţat că au avut loc mai multe atacuri asupra acestei regiuni, pe care mulţi experţi le consideră acţiuni subversive ale Rusiei menite să creeze pretexte pentru o eventuală invazie în Republica Moldova.

„Forţele de apărare continuă să realizeze operaţiuni de luptă în protejarea şi apărarea (oraşului) Odesa şi a regiunii. În special, am întărit protecţia la frontiera de stat cu aşa-numita Transnistrie, unde continuă provocările ruse pentru a crea anumite centre de tensiune”, a explicat Bratciuk. El a adăugat că „în această noapte nu s-au înregistrat bombardamente în regiune, dar ieri (miercuri), o unitate de apărare aeriană a Forţelor Armate ale Ucrainei a doborât deasupra Odesei o dronă rusă Orlan-10, care strângea informaţii despre instalaţiile şi infrastructura armatei”.

Bratciuk a mai amintit că Rusia îşi regrupează navele în Marea Neagră şi continuă să blocheze navigaţia civilă.

CITEȘTE ȘI:

DISTRIBUIE ARTICOLUL!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *