Medvedev, despre obiectivele Rusiei în războiul din Ucraina: „Construim o EURASIA de la Lisabona la Vladivostok!”

Dmitri Medvedev, fost președinte și fost prim-ministru al Rusiei, actual vicepreședinte în Consiliul de Securitate al Rusiei, spune că unul dintre obiectivele Rusiei în războiul sângeros pe care îl duce împotriva Ucrainei de o lună și jumătate este „oportunitatea de a construi o Eurasie deschisă de la Lisabona la Vladivostok”.

Medvedev a făcut afirmația șocantă într-o postare pe contul lui de Telegram. El mai spune și că Putin „și-a stabilit ferm obiectivul demilitarizării și denazificării Ucrainei”, reluând retorica ridicolă a Kremlinului, conform căreia conducerea statului ucrainean este „nazistă”:

„A schimba conștiința sângeroasă și plină de mituri false a unei părți dintre ucrainenii de astăzi este cel mai important obiectiv. Scopul este pacea pentru generațiile viitoare de ucraineni și oportunitatea de a construi o Eurasie deschisă, de la Lisabona până la Vladivostok”.

Comentariile lui Medvedev vin după ce soldații ruși au masacrat cu sânge rece civili ucraineni la Bucha și Irpin, retrăgându-se din zona Kiev după peste o lună de lupte grele în care nu au reușit să-și atingă obiectivul de a ocupa capitala ucraineană. 

PE ACELAȘI SUBIECT:

DISTRIBUIE ARTICOLUL!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.