Mediul universitar, reunit de Făgădău într-o competiție sportivă: Universiada 2019, gata de start!

Primarul municipiului Constanța, Decebal Făgădău, are, printre altele, o traiectorie în mandatul său: universitățile constănțene, aduse la un loc! În toate manifestările sale publice de amploare, Făgădău a mizat pe conlucrarea dintre universitățile constănțene. Astfel, în baza acestei idei, s-a dat startul „Universiadei Tomis 2019“, o competiție sportivă la care participă toate universitățile de stat din municipiul Constanța: Academia Navală „Mircea cel Bătrân“, Universitatea Maritimă Constanța și Universitatea „Ovidius“.

Deschiderea oficială a avut loc, luni, pe platoul ANMB în prezența lui Făgădău, a comandantului Academiei Navale „Mircea cel Bătrân“, a comandor conf. univ. dr. ing. Octavian Tărăbuță și a protectorului Universității „Ovidius“ Constanța, lect. univ. dr. Alexandru Bobe.

Potrivit Primăriei Constanța, timp de trei zile, din 14 până în 16 mai 2019, toate cele trei universități de stat din Constanța vor găzdui competițiile concentrate pe 4 mari sporturi: fotbal, handbal, baschet și volei. La „Universiada Tomis 2019“ s-au înscris aproximativ 200 de studenți ai celor trei instituții de învățământ care, în acest fel, oferă un exemplu de colaborare.

„Acest eveniment este un câștig pentru oricare dintre cele 3 universități pentru că, mai departe de aceste competiții sportive, ne ajută să ne dezvoltăm spiritul competițional, să ajungem la acel nivel la care să ne autodepășim și să trecem peste faptul că aparținem unei universități sau alteia și să începem să gândim ca un tot unitar, ca un mediu academic unic și dezvoltat pe toate planurile“, a spus George Piricleanu – reprezentantul Ligii Studenților UMC.

Potrivit Primăriei Constanța, campionatul este destinat tuturor studenților și, prin implicarea în acest program, cele trei instituții de învățământ încearcă să atragă tinerii către sport, către mișcare și un stil de viață sănătos.

CITEȘTE ȘI:

DISTRIBUIE
error0

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*