Se ia în calcul o tăiere de 10%, iar angajații din sănătate vin acum cu un ultimatum pentru Ilie Bolojan – să renunțe la planul de tăiere și să își ceară scuze public după ce a mințit despre banii pe care medicii îi primesc în timpul gărzii! Sindicatele susțin că plata gărzilor este raportată la anul 2018. Dacă salariile se taie atunci se va declanșa o grevă generală fără precedent.
Se discută în aceste zile despre o posibilă tăiere a veniturilor cu 10 procente, deși ministrul Sănătății a spus că în sănătate nu se va întâmpla acest lucru. Ilie Bolojan spunea că fiecare instituție trebuie să vină cu reduceri și să decidă modul în care se va face acest lucru.
Reporter: Cum vedeți această situație și la ce ne așteptăm dacă se taie salariile, în condițiile în care deja sunt înghețate, deja puterea de cumpărare a scăzut și am văzut și acele sporuri care au fost diminuate, plafonate o parte dintre ele?
Gabriel Predica, vicepreședinte Federația „Solidaritatea Sanitară”: „Eu aș porni de la declarațiile prim-ministrului de vineri. În primul rând, trebuie să lămurim câteva lucruri: în sistemul sanitar public nu există absolut niciun spor acordat la nivel maxim. Sporurile pentru condiții de muncă și pentru asigurarea continuității – gărzile, turele – sunt plătite, o parte dintre ele, la nivelul lunii ianuarie 2018, o parte dintre ele la nivelul lunii martie 2018. Deci astăzi, în sistemul de sănătate, nu există niciun salariat care să câștige un spor la nivel maxim. Mai mult decât atât, acel cuantum al sporurilor din lunile respective din 2018 s-a perimat de-a lungul acestor 7 ani de zile prin ceea ce a însemnat inflația, adică peste 60%. Pur și simplu, astăzi câștigă mult mai puțin pe zona sporurilor salariații din sectorul public. În sistemul de sănătate nu vedem nicio formă prin care s-ar putea reduce pe zona salarială drepturi ale angajaților. Nu putem accepta așa ceva, pentru că, pur și simplu, adăugând la acest lucru inclusiv problema deficitului de personal, vom ajunge să adâncim și mai mult acest deficit, care la momentul actual se situează la peste 53.000 de salariați.
Reporter: Pe lângă acest lucru, există medici din spitalele mari din București care primesc pe o gardă 30 de lei.
Gabriel Predica: Pe ora de gardă sunt medici care primesc această sumă, tocmai din acest motiv: pentru că gărzile sunt încă înghețate tot la același nivel al anului 2018. Și în cazul asistentelor medicale și al infirmierelor discutăm de sporuri de tură și de zile nelucrătoare la același nivel.
Reporter: Ne așteptăm la proteste, la o posibilă grevă. Care sunt demersurile pe care le veți face în perioada următoare?
Gabriel Predica: Decizia cu privire la o posibilă grevă o vor lua organizațiile membre și inclusiv cei peste 25.000 de membri ai federației noastre.”
Peste 600.000 de români, fără acces la îngrijiri medicale de bază
România trăiește o adevărată criză sanitară! Peste 180 de comune nu au niciun medic, ceea ce înseamnă că peste 600.000 de oameni nu au acces la îngrijiri medicale de bază. Satele izolate cu populații îmbătrânite, situate la zeci de kilometri distanță de municipii sau orașe, sunt cele mai afectate de fenomen.
Deși statul are trebui să aibă în grijă toți cetățenii săi, vârstnicii din satele izolate simt că sunt lăsați de izbeliște de autorități.Localnicii spun că lipsa medicilor de familie le îngreunează viața la fiecare pas. Din moment ce aceștia nu au la cine să se ducă când se simt rău, mulți săteni își neglijează sănătatea. Medicii din localitățile vecine vin doar o dată pe săptămână în satele care duc lipsă și consultă românii în cabinete medicale improvizate.
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google