Medicii de familie pot deschide puncte secundare de lucru. Bourceanu (PNL): „Este VITAL să creștem calitatea serviciilor sanitare”

Medicul de familie, mai ales in comunitățile mici, reprezintă de multe ori unica posibiltate de acces la servicii de sănătate, transmite senatorul liberal constănțean Septimiu Bourceanu. Potrivit acestuia, având în vedere că numărul cabinetelor medicale de familie a scăzut de la 11.397 în 2015 până la 10.866 în 2019, un calcul matematic simplu ne arată că în doar 4 ani, avem cu 531 de cabinete medicale mai puțin.

„Până la acest moment, medicii de familie nu aveau cadrul legal de a deschide un alt punct secundar de lucru in alte UAT-uri, deși sunt situații frecvente cu români care sunt nevoiți, atunci când au probleme medicale, să se deplaseze la distanțe mari pentru a beneficia de asistență medicală primară. Acesta este și motivul pentru care am votat proiectului de act normativ privind modificarea și completarea Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății. Potrivit acestuia,” Cabinetele de medicină de familie pot deschide cel mult două puncte secundare de lucru, în alte unități administrativ-teritoriale”. Mai exact, un medic de familie care are cabinet într-o localitate poate deschide unul și într-o localitate limitrofă. Este vital să îmbunătățim legislața sanitară astfel încât să creștem calitatea serviciilor sanitare și să diminuăm distanța pe care o parcurg românii pentru accesarea acestora. Este crucială o reformă în domeniul sănătății care să îmbunătățească accesul românilor la serviciile de sănătate”, a transmis senatorul Bourceanu.

PE ACELAȘI SUBIECT:

DISTRIBUIE ARTICOLUL!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *