Site icon TOMIS NEWS

Matematică în stil Mitroi: S-a „inventat” un vot în plus, pentru alegerea vicepreședintelui de la USR?

Screenshot 20260528 102624 Facebook2

Ședința Consiliului Județean Constanța de astăzi a fost marcată de grave anomalii procedurale și de prezență, nu mai puțin de patru partide denunțând manipularea prezenței și procedura ilegală aplicată de secretarul consiliului. Consiliul Județean Constanța are 36 de consilieri cu drept de vot, plus votul președintelui Florin Mitroi, iar pentru desemnarea vicepreședintelui era necesară o majoritate simplă de 19 voturi. Ședința de astăzi a avut o prezență finală de 31 de consilieri. Breakdown: 31 de consilieri cu drept de vot au fost prezenți în sală, conform secretarului, ceea ce înseamnă că numărul minim necesar pentru alegerea vicepreședintelui, respectiv 19, nu poate fi atins.

La votare au participat doi candidați:

Gilda Lazăr (USR): 19 voturi

Alin Luchian (AUR): 6 voturi

PSD nu a avut nici propunere, nici nu a votat, fiind în opoziție față de Mitroi.

Cu o prezență de 31 de consilieri, Gilda Lazăr a primit 18 voturi, ceea ce ar fi insuficient matematic. Conform calculelor efectuate de PSD, AUR și PMP, apare o problemă de calcul, mai ales după ce consilierul județean Petre Enciu a fost absent de la ședință. Mai mult, Alin Luchian a denunțat faptul că procedura de marcare a prezenței a fost (și este mereu) neregulamentară. Secretara Consiliului Județean nu așteaptă ca fiecare consilier să ridice mâna pentru a confirma prezența, în schimb, ea decleră „prezent” în locul consilierilor, fără așteptarea confirmării lor. Unul din motivele pentru care Claudiu Palaz a ieșit astăzi din sală, refuzând să participe la matematica lui Mitroi. Consilierul PMP a mai și solicitat reluarea votului pentru că numărătoarea nu ieșea, cererea fiind respinsă de secretar.

„Eu m-am ridicat în sală ca să cer prezența, oficial, mi-au dat-o după o oră. O să mă uit pe acea prezență să văd dacă, conform prezenței făcute de secretarul general al Consiliului Județean, ei (cei de la PNL) sunt în sală. Ce mă deranjează foarte tare, în momentul în care se face prezența în sală, nu așteaptă să ridici mâna…”, a spus Luchian, pentru TOMIS NEWS.

Dacă un președinte de consiliu județean falsifică numărul de voturi la un proiect de hotărâre—adică raportează mai multe voturi decât s-au exprimat efectiv — se configurează mai multe infracțiuni grave: Falsificarea documentelor oficiale, abuz în serviciu, fraudă electorală/deliberativă, dar și atragerea nulități actului și consecințele administrative aferente. Consilierii județeni care au observat frauda pot depune plângere, iar prefectului județului are obligația de a se sesiza din oficiu.

VA URMA!

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Exit mobile version