Mateescu (AUR Constanța), despre referendumul de demitere a lui Chițac: „Nu respectă NIMIC din programul său politic!”

Senatorul constănțean al AUR, Sorin Cristian Mateescu, a vorbit joi despre referendumul de demitere a primarului municipiului Constanța, Vergil Chițac. Invitat la Radio SKY, la Poveștile orașului meu, emisiune moderată de Florin Munteanu, senatorul, jurist la nivel național al partidului, a precizat că primarul Chițac se încadrează perfect în prevederile legale privind procedura de demitere: zilnic acționează împotriva intereselor cetățenilor. De asemenea, Mateescu a subliniat că își dorește ca în acest mandat să se revină la alegerea primarilor în două tururi:

„Nu este un demers strict AUR, este un demers cetățenesc la care ne-am alăturat, noi acordăm tot sprijinul. La momentul acesta se strâng semnături. E adevărat, nu se respectă nimic din programul politic asumat de domnul primar. Acum suntem în plin scandal cu regulamentul parcărilor… Ajungem într-un punct sensibil: Constanța are un primar ales de doar 10% din populație. Nu e vina dânsului, dar 90% putem spune că a fost contra. Sper ca în mandatul acesta să se revină la alegerea primarilor în două tururi”, a spus Mateescu.

În prezent, se strâng semnături online și cei de la AUR așteaptă avizul din partea Primăriei pentru instalarea a patru corturi în oraș. Primăria mai are termen aproximativ două săptămâni. Între timp, se mobilizează echipele pentru strângerea de semnături din ușă în ușă. Campania de demitere #ScufundămAmiralul se întreține și în mediul online, respectiv AICI!

CITEȘTE ȘI:

DISTRIBUIE ARTICOLUL!
  •  

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *