Mateescu (AUR), către PNL: „Asistaţi la prohodul propriului partid. V-au mâncat oportuniştii din vechiul PDL! Vom duce noi valorile voastre mai departe…”

Senatorul constănțean al AUR, Sorin Cristian Mateescu, a avut miercuri o declarație politică în Parlament, cu privire la alianța de guvernare dintre PNL și PSD. Mateescu a vorbit despre ruperea PNL, fie că vorbim de Ludovic Orban, fie de erodarea sau sinuciderea politică prin respectiva alianță. În declarația sa politică, senatorul Mateescu a subliniat faptul că PNL a fost sabotat de foștii PDL-iști și, totodată, prin disoluția PNL, AUR va prelua valorile național-conservatoare ale liberalilor:

Domnule Preşedinte de şedinţă,

Stimate doamne și stimați domni senatori,

În sfârşit vom avea un Guvern. Visul domnului Klaus Iohannis de a avea o coaliţie guvernamentală după modelul lui Dan Voiculescu din 2009 a prins viaţă dupa 12 ani. Când patronul Antenelor l-a propus pe primarul de atunci al Sibiului ca prim-ministru într-o Coaliţie PSD-PNL-UDMR-PC a prins contur acum. Singura piesă în plus este dată de apariţia tripletei pedeliste Emil Boc – Gheorghe Flutur – Rareş Bogdan care, în 2009, prin Emil Boc, reprezentau la vremea respectivă pierzătorii viitoarei alianţe. Dar acum şi ei fac parte din hora puterii şi toți care au sânge fesenist sunt bucuroși. Cel mai mare pierzător va fi – ceea ce a mai rămas din – vechiul PNL.

Stimaţi colegi, cu precădere cei naţional-liberali,

Asistaţi zilele acestea la prohodul apropiat al propriului partid. V-au mâncat oportuniştii din vechiul PDL care s-au reîntors la origini, la cele din anii’ 90, adică FSN. În câteva luni, maxim un an, a spune că PNL-ul este un partid guvernamental va fi doar o glumă proastă. Aţi devenit epigonii unui partid care a făcut posibilă dezvoltarea României în urmă cu un secol. Oameni de genul lui Gheorghe Flutur, Emil Boc, Vergil Chiţac, Rareş Bogdan, Alina Gorghiu, Lucian Bode sau Iulian Dumitrescu vor fi cei care vor pesediza viitorul încă unicului partid liberal din România. Dar există şi o parte bună: adevăraţii naţional-liberali, oameni cu viziuni de dreapta, conservatoare, patriotice, vor face front comun cu noi cei de la AUR. Chiar daca anumiți reprezentanți ai actualei Puteri afirmă că nu am fi un partid frecventabil, că nu am avea o atitudine europeană, noi vom demonstra că suntem şi pro-europeni, dar şi pro-români.

Noi, cei de la AUR, vom fi cei care vom prelua valorile naţionale ale ceea ce a fost Partidul Naţional Liberal, le vom integra în politica noastră şi vom prelua acel electorat dezamăgit de ce fac actualii lideri ai PNL. Închei prin a afirma că până şi Florin Vasile Cîţu, actualul lider al PNL, îşi dă seama că formațiunea sa a eşuat sub mandatul său de preşedinte. Cam despre asta este vorba în politică atunci când te preocupă doar banii, nu interesul electoratului care te-a votat pentru a deveni parlamentar. Aici este diferenţa între AUR şi actualul PNL.

PE ACELAȘI SUBIECT:

DISTRIBUIE ARTICOLUL!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *