Măsuri de siguranță, la Constanța, pentru evenimentele dedicate Zilei Naționale a României

Ziua Națională a României va fi marcată la Constanța printr-o serie de acțiuni cu caracter militar și civil. Miercuri, 01 decembrie, la ora 09:00, este programată o festivitate de depunere de coroane la Monumentului Eroilor din Primul Război Mondial din Cimitirul Central. Ceremonia propriu-zisă va avea loc în zona din fața Monumentului Eroilor din Războiul de Independență, din parcul Casei de Cultură, începând cu ora 10:00. Pe bulevardul Alexandru Lăpușneanu se va desfășura parada militară, la care vor participa membrii din cadrul Ministerului Apărării Naționale și ai altor structuri care aparțin instituțiilor statului. Repetiția generală pentru organizarea manifestărilor va avea loc luni, 29 noiembrie, în intervalul orar 10:00-14:00.

Pentru buna desfășurare a festivităților, duminică, 28 noiembrie și marți, 30 noiembrie, începând cu ora 16:00, vor fi interzise oprirea și staționarea autovehiculelor pe bulevardul Alexandru Lăpușneanu, între străzile Nicolae Iorga și I.L. Caragiale. În perioada 26 noiembrie – 30 noiembrie, reprezentanții Poliției Rutiere și ai Direcției Generale Poliția Locală vor împărți flyere prin care posesorii de autovehicule vor fi informați cu privire la restricțiile de circulație. Mașinile ale căror proprietari nu pot fi contactați, vor fi ridicate și mutate în afara zonei de siguranță.  

Marți, 30 noiembrie, se va restricționa accesul autovehiculelor în  parcările situate pe strada I.L. Caragiale (în dreptul Casei de Cultură), în parcarea care aparține Casei de Cultură a Sindicatelor. Pentru siguranța participanților la eveniment, luni, 29 noiembrie și miercuri, 01 decembrie, începând cu ora 09:00, se vor institui restricții de circulație pentru toate categoriile de autovehiculele, pe tronsonul delimitat de bulevardul Alexandru Lăpușneanu respectiv bulevardul 1 Decembrie 1918, între bulevardul. I.C. Brătianu și bulevardul Tomis. Excepție fac mijloacele de transport în comun aparținând CT BUS S.A, care vor circula, după cum urmează:

  • în interval orar 09:00 – 12:00, mijloacele de transport în comun vor circula pe banda 3 a bulevardului Alexandru Lăpușneanu, pe sensul de mers dinspre strada I.L. Caragiale spre bulevardul Tomis;
  • în interval orar 12:00 – 13:00, circulația mijloacele de transport în comun va fi oprită;
  • în interval orar 13:00 – 14:00, mijloacele de transport vor circula pe banda 3 a bulevardului Alexandru Lăpușneanu, în sensul de mers dinspre bulevardul Tomis spre strada I.L. Caragiale.

De asemenea, în perioada în care traficul rutier va fi restricționat pe bulevardul Alexandru Lăpușneanu, pe segmentul delimitat de bulevardul Tomis și bulevardul I.C. Brătianu, vor putea fi efectuate, în mod controlat, manevre de traversare pe relația „înainte” a următoarelor intersecții:

  • bulevardul Tomis cu bulevardul Alexandru Lăpușneanu;
  • strada Poporului/strada Portiței cu bulevardul Alexandru Lăpușneanu;
  • strada I.L. Caragiale cu bulevardul Alexandru Lăpușneanu;
  • strada I.L. Caragiale/strada I.G. Duca cu bulevardul Alexandru Lăpușneanu;
  • bulevardul 1 Decembrie 1918 cu bulevardul I.C. Brătianu.

Accesul la eveniment se va realiza cu respectarea măsurilor de prevenție împotriva infectării cu noul coronavirus SARS-CoV-2. La punctul de acces organizatorul va verifica atestarea vaccinării, testării sau vindecării de infecția cu SARS-CoV-2.

1 Decembrie, la nivel național

Aproximativ 550 de militari, constituiţi în 9 detaşamente de defilare pe jos, cărora li se vor alătura 9 detaşamente de defilare cu mijloace terestre, de la vehicule de luptă Humvee ale forţelor pentru operaţii speciale până la transportoare Piranha, vor participa de 1 Decembrie la parada de la Alba Iulia, prilejuită de Ziua Naţională a României. Anul trecut, din cauza faptului că Alba Iulia se afla în carantină, a fost doar o ceremonie militară cu efective reduse, fără tehnică militară şi fără public, organizatorii limitând numărul celor prezenţi – soldaţi, oficialităţi, invitaţi, jurnalişti – la maximum 100. De această dată, chiar dacă, iniţial, s-a afirmat că la ceremonii vor lua parte în jur de 300 de militari, fără tehnică, organizatorii au decis să crească numărul celor care vor defila de Ziua Naţională a României la Alba Iulia la peste 550, la paradă urmând să fie prezentată şi tehnică de luptă.

Potrivit unui comunicat transmis, vineri, de către Biroul informare şi relaţii publice al Diviziei 4 Infanterie „Gemina”, la Alba Iulia vor avea loc, în 30 noiembrie şi 1 Decembrie, o serie de manifestări la care vor participa militari şi mijloace tehnice terestre şi aeriene aparţinând Ministerului Apărării Naţionale. Astfel, marţi, 30 noiembrie, vor fi ceremonii militare cu depuneri de coroane şi jerbe de flori la monumentele lui I.I.C. Brătianu, Iuliu Maniu, Mihai Viteazul, Regele Ferdinand şi Regina Maria. Tot marţi, în Piaţa Tricolorului va avea loc arborarea Drapelului Naţional al României, detaşamentul de onoare urmând să fie constituit din militari ai Batalionului 811 Infanterie „Dej” şi Muzica Militară a comandamentului Diviziei 4 Infanterie „Gemina”.

Miercuri, 1 Decembrie, începând cu ora 15,00, se va desfăşura o ceremonie militară de depunere de coroane şi jerbe de flori la Monumentul Unirii, după care, în continuare, va avea loc parada militară cu trupe şi tehnică de luptă în zona Bulevardului 1 Decembrie 1918, cu participarea a 9 detaşamente de defilare pe jos (aproximativ 550 de militari aparţinând Diviziei 4 Infanterie „Gemina”, Forţelor pentru Operaţii Speciale, Batalionului 136 Geniu „Apulum”/ Brigada 10 „Dunărea de Jos”, Batalionului 26 Cercetare Supraveghere „Avram Iancu”/ Brigada 18 Cercetare Supraveghere „Decebal”, Grupării de Jandarmi Mobilă „Regele Ferdinand I” Târgu Mureş şi Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Unirea” al judeţului Alba), a 9 detaşamente de defilare cu mijloace terestre (vehicule de luptă HUMVEE ale forţelor pentru operaţii speciale, complexe de artilerie antiaeriană şi terestră GEPARD şi HIMARS, transportoare PIRANHA III şi PIRANHA V, autospeciale de intervenţie ale celorlalte structuri din sistemul de apărare, ordine publică şi securitate naţională) şi aeronave militare ale Bazei 71 Aeriană „General Emanoil Ionescu” (elicoptere IAR 330 SOCAT şi avioane MiG 21 LanceR).

Toate activităţile vor fi organizate şi se vor desfăşura cu respectarea măsurilor privind prevenirea infectării cu virusul SARS-CoV-2, avându-se în vedere numărul de persoane permis de cadrul legal şi de Hotărârea de Guvern nr. 1183 din 8 noiembrie 2021. Masca de protecţie este obligatorie pe toată durata desfăşurării evenimentelor, precizează Biroul informare şi relaţii publice al Diviziei 4 Infanterie „Gemina”. Până la izbucnirea pandemiei, zeci de mii de oameni asistau la parada militară de la Alba Iulia de 1 Decembrie.

PE ACELAȘI SUBIECT:

Distribuie:

DISTRIBUIE ARTICOLUL!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *