Masă rotundă la Biblioteca Județeană Constanța: Memoria Gulagului românesc – „Tortura pe înțelesul tuturor”

Biblioteca „Ioan N. Roman” Constanța, cu sediul pe str. Mircea cel Bătrân, nr. 104 Aorganizează Marți, 11 ianuarie 2022, ora 16, masa rotundă cu tema Memoria Gulagului românesc – „Tortura pe înțelesul tuturor” de Florin Constantin Pavlovici, unde prof.univ.dr. habil Angelo Mitchievici se va afla în dialog cu domnul  Alexandru Mihalcea, fost deținut politic, fost corespondent al ziarului „România liberă” la Constanța, membru al Filialei Dobrogea a Uniunii Scriitorilor din România.

Literatura memoriei reprezintă o parte extrem de importantă a literaturii române, iar memoriile de detenție din perioada comunistă sunt menite să facă publică istoria recentă a țării noastre, dar și un capitol sumbru al ei. Aceste memorii relevă în ce măsură credința în valori precum libertatea de gândire, de exprimare, de liberă circulație, ideea de justiție, de liber arbitru este pusă la încercare în contextul unui regim totalitar, iliberal. Experiențele limită ale deținuților politici vorbesc despre descoperirea umanității în chiar locul menit pierderii, aneantizării ei. Subiectul acestei discuții, Florin Constantin Pavlovici, decedat pe data de 13 decembrie 2021, este unul dintre cei mai sensibili și mai profunzi martori ai Gulagului comunist.

Masa rotundă face parte din ciclul Dialoguri dobrogene, serie de evenimente dedicate istoriei și culturii dobrogene, personalităților ei  și valorilor care le edifică. Dialogul va fi transmis online, pe pagina de facebook a bibliotecii, fără prezența publicului, la eveniment ținând cont dereglementările privitoare la desfășurarea evenimentele culturale în contextul pandemic actual.

Evenimentele organizate în cadrul Bibliotecii Județene „Ioan N. Roman” Constanța sunt promovate atât pe website-ul instituției, https://bjconstanta.ro/, cât şi pe pagina de Facebook a acesteia.

DISTRIBUIE ARTICOLUL!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *