„Marșul pentru Viață” 2019, la Constanța. Pr. Tănăsescu: „Avortul este un pericol social. Plăcerea naște durere, toate statisticile demografice sunt la vale!”

Arhiepiscopia Tomisului a organizat, sâmbătă, cu prilejul apropierii sărbătorii Bunei-Vestiri (25 martie), la Constanța, „Marșul pentru Viață”, acțiune prin care se urmărește sensibilizarea întregii societăţi în privinţa avortului şi a efectelor negative ale acestuia asupra familiei şi civilizaţiei umane.

Astfel, sâmbătă după-amiază, peste 200 de persoane s-au strâns la Catedrala arhiepiscopală „Sfinții Apostoli Petru și Pavel”, pentru cea de-a opta ediție a „Marșului pentru Viață”, unde a ținut un discurs vicepreședintele asociației Pro Vita Constanța și, totodată, vicepreședinte al Alianței Părinților, Leonard Vancu.

„Mai ales de anul trecut, după Referendum, cei care se opun nașterii și familiei normale au scos colții foarte tare și încearcă să își impună această ideologie de gen, cumva că bărbatul nu mai e bărbat și femeia nu mai este femeie. Ca să dau totuși o veste bună, de peste Ocean, acolo administrația prezidențială a reușit să scoată persoanele LGBT din armată. Vă dați seama cât de ciudat era, să fii militar, să fii bărbat, să intri peste tine în toaletă o femeie care se credea bărbat! Au reușit să blocheze recruții, iar cele deja recrutate să se situeze acolo unde este sexul biologic. (…) Susținem punctul de vedere creștin, ortodox, românesc, național, moral și de familie. (…) Cerem blocarea acestor inițiative (actuala formă de educație sexuală în școli – n.r.) și adoptarea unor programe reale de rezolvare a acestor probleme, care duc la promiscuitate, consum de droguri, relații nenormale, nesănătoase. Cerem promovarea unei educații bazată pe formarea caracterului, familiei și încurajarea moralei, în detrimentul adulterului și libertinajului; recunoașterea reală, nu doar pe hârtie, a rolului părinților privind educația copilului. În momentul de față, în Constituție există un articol în care se stipulează clar că părintele răspunde și el își asumă educația copilului în funcție de concepțiile lui morale și religioase sau de conștiință. Așadar, degeaba încearcă ei să ne manipuleze și să ne spună că părinții nu au ultimul cuvânt, ei vor trebui să ne întrebe înainte să se producă acest gen de schimbări de paradigmă asupra copiilor”, a spus Leonard Vancu.

Leonard Vancu, în discurs

După mobilizarea de la Arhiepiscopie, cele peste 200 de persoane participante la eveniment au plecat într-un marș pe următorul traseu: Catedrală, Piaţa Ovidiu, Strada Mircea cel Bătrân, Sala Sporturilor, Capela Militară, Spitalul Judeţean, Bd. Tomis, Capitol, Piața Ovidiu.

Despre ceea ce au vrut să transmită organizatorii ne-a explicat și purtătorul de cuvânt al Arhiepiscopiei Tomisului, pr. Eugen Tănăsescu.

„Avortul înseamnă pruncucidere, indiferent de context și ar trebui să fim mai atenți la povestea asta exacerbată a drepturilor absolute ale omului, pe argumentul nou: „Sunt stăpână pe trupul meu!” Păi, e bine să fim stăpâni pe trupul nostru înainte să aflăm că s-a produs o sarcină accidental și să ne gândim apoi la omorârea pruncului pentru că ne încurcă… În al doilea rând, să fim atenți la argumentele cu iz sofistic, care sunt la limită și provoacă o argumentație generală asupra avortului, gen dacă a fost violate și a rămas însărcinată. Nu putem să tratăm situațiile excepționale ca motiv pentru a genera reguli general valabile. (Avortul – n.r.) poate fi un pericol social, pentru că, oricum, după cum vedem, toate statisticile demografice sunt la vale! Sfântul Maxim Mărturisitorul a spus o chestie foarte interesantă: plăcerea naște durere! Traiul în plăcere și în comoditate naște și o durere demografică, nu se mai nasc copii!”, a spus pr. Tănăsescu, pentru TOMIS NEWS.

Evenimentul de sâmbătă a fost organizat de către Școala Brâncovenească, Asociația Simplu – Provita, cu sprijinul Arhiepiscopiei Tomisului, Radio Dobrogea, ASCOR și Studenți Pentru Viață.

CITEȘTE ȘI:

2 Comments

  1. La marșul respectiv ar fi trebuit să iasă în stradă peste mii și mii de oameni, ca să dovedească că le pasă de cuvântul viață, așa că numărul foarte mic de participanți la marșul respectiv, marșul pentru viață, dovedește faptul cât preț punem noi, oamenii pe viață și de aceea în 30 de ani de la 1989 și pâââână în prezent, s-au făcut peste 25 de milioane de avorturi, mamele care au avortat și avortează, au contribuit la genocidul și totodată la micșorarea numărului populației României, cu încă o dată numărul populației României și încă ceva mai mult, maaaaare păcat și mai spunem că România este “GRĂDINA MAICII DOMNULUI”, că suntem creștini, că suntem ființe umane, dar am ajuns să fim mai jos decât animalele, că animalele, nu își omoară puii, chiar îi protejează de cei care vor să le facă rău, noi, oamenii am devenit mai rău ca fiarele din pădure !?

  2. Părinții fac copiii, după care îi omoară, părinții se despart / divorțează, părinții se omoară unul pe celalalt, părinții fac incest, îi : abuzează, bat, îi maltratează,jignesc : fizic ori psihic, sunt familii demne pe care merită să-i apreciezi, dar sunt părinți care nu merită numele de părinte, mulți părinți sunt niște brute / bestii cu chip de om și ce să mai spunem:ura, dușmănia, disprețul, invidia, discreditarea unora dintre oameni față de ceilalți oameni, așa că, ce semănăm, aceea culegem prin copiii noștri și ce să mai spunem despre lipsa de:credință și respect față de DUMNEZEU și aproapele, tinerii numai vin la biserică, copiii sunt neîmpărtășiți, multe familii nu știu de:post, rugăciune, spovedit și împărtășit, dar sunt creștini, botezați întru HRISTOS, dar care nu pun preț pe cele sfinte, așa că până la marșul pentru viață, trebuie mai întâi trezit în oameni iubirea față de DUMNEZEU și aproapele, dar prin fapte concrete : ajutorul să vină de la biserică spre oamenii acestei țări, pentru că de la politicieni, nu s-a văzut absolut nimic în cei 30 de ani de la 1989 și pâââână în prezent

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*