Spread the love

Asociația Marilor Rețele Comerciale din România îi îndeamnă pe cetățeni să fie chibzuiți la ce și cât cumpără, îndrumarea fiind foarte clară: „A cumpăra mai mult decât ai nevoie poate însemna uneori să îi lași pe ceilalți fără produsele de care și ei au nevoie!”

„Știm că mulți dintre voi sunt preocupați în legatură cu efectele răspândirii Coronavirusului (Covid-19). Vă înțelegem și vă împărtășim îngrijorările și vă anunțăm că facem tot ce putem pentru ca voi și familiile voastre să aveți alimentele și produsele esențiale de care aveți nevoie. Cele mai importante obiective pentru noi sunt de a ne proteja angajații, clienții și de a asigura disponibilitatea produselor. Lucrăm îndeaproape cu autoritățile, furnizorii și partenerii noștri logistici pentru a asigura furnizarea de bunuri în magazine și pentru a aproviziona depozitele logistice cu produsele a căror cerere este ridicată”, se arată într-un comunicat transmis duminică de Asociația Marilor Rețele Comerciale din România.

Asociația spune că are nevoie de ajutorul oamenilor: „Vă rugăm să fiți cumpătați și chibzuiți la ce și cât cumpărați. Înțelegem frământările voastre, dar a cumpăra mai mult decât ai nevoie poate însemna uneori să îi lași pe ceilalți fără produsele de care și ei au nevoie. Există cantități și stocuri pentru toți, dacă suntem solidari și ne gândim și la nevoile tuturor”.

Așa arată un supermarket din Constanța în aceste zile:

CITEȘTE ȘI:

Facebook Comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *