Parlamentul României a adoptat astăzi legea care garantează accesul gratuit pe cel puțin 20% din suprafața plajelor de pe litoralul românesc, atât pentru turiști, cât și pentru locuitorii comunităților de coastă. Inițiativa legislativă, semnată de deputata social-democrată Mirela Matichescu împreună cu deputatul Dan Georgescu și alți parlamentari de Constanța, marchează o schimbare esențială pentru drepturile românilor la malul mării.
„Am votat pentru ca marea să rămână a tuturor”, transmite deputata Mirela Matichescu. „Am spus în campanie că sunt în Parlament pentru a face lucruri concrete pentru constănțeni — și exact asta facem. Această lege este despre respect, echitate și dreptul oamenilor de a se bucura de marea lor, fără bariere și fără privilegii.”
Noua lege prevede ca minimum 20% din fiecare plajă să fie plajă publică, fără șezlonguri, construcții comerciale sau alte forme de restricționare a accesului. Primăriile vor avea responsabilitatea de a administra aceste sectoare, asigurând condiții civilizate pentru toți: curățenie, facilități de bază și acces pentru persoane cu dizabilități.„România are nevoie de dezvoltare, dar una echilibrată, în care interesul public primează. Marea trebuie să fie pentru toți”, subliniază deputata constănțeană.
Adoptarea acestei legi reprezintă un pas important spre o dezvoltare echitabilă a litoralului și o recunoaștere a dreptului fiecărui român de a se bucura, în mod liber și gratuit, de plajele țării.
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google