Marea Britanie va revizui unilateral acordul Brexit

Guvernul britanic va prezenta un proiect de lege pentru revizuirea acordului Brexit fără acordul Uniunii Europene, vineri, în Parlamentul de la Londra, relatează Reuters. Decizia riscantă a guvernului lui Boris Johnson ar putea provoca noi tensiuni, un nou război comercial cu blocul european, dar și ratarea unui acord comercial cu SUA, un obiectiv îndelung urmărit de Marea Britanie post-Brexit. Șefa diplomației britanice, Liz Truss, va prezenta noul proiect de lege în fața Camerei Comunelor, vineri, conform unui document publicat în aceeași zi.

Regatul Unit amenință de luni de zile că va schimba elemente esențiale ale protocolului nord-irlandez, până acum cel mai mare generator de tensiuni între UE și UK la peste un an de la ieșirea Regatului din Uniunea Europeană. Guvernul britanic susține că implementarea protocolului a afectat comerțul intern în Regatul Unit și că amenință stabilitatea politică a Irlandei de Nord. Legislația propusă de britanici ar fi menită să simplifice regulile însă a adus critici dure din UE și SUA, care o văd drept provocatoare.

În mai, vicepreședintele Comisiei Europene, Maros Sefcovic, a declarat că UE va reacționa cu măsurile pe care le are la dispoziție în cazul în care Marea Britanie va acționa în acest sens. De asemenea, și șefa Camerei Reprezentanților din Congresul SUA a spus că acordul comercial SUA-Marea Britanie ar putea să nu se mai semneze, dacă guvernul de la Londra merge înainte cu planul său. Totuși, pentru a trece proiectul de lege prin parlament, Johnson va avea nevoie să obțină sprijinul tuturor facțiunilor din Partidul Conservator. Acest lucru este cu atât mai dificil cu cât 4 din 10 parlamentari conservatori au votat pentru demiterea lui Johnson la ultima moțiune. Unii dintre ei deja și-au exprimat îngrijorarea față de acest proiect.

DISTRIBUIE ARTICOLUL!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.